Foto Fântâni arteziene din Ploieşti, pline de spumă după "o farsă" cu detergent. A început goana după vandali
Mai multe fântâni arteziene din municipiul Ploieşti au fost vandalizate, sâmbătă. Persoane necunoscute au turnat în apă o substanţă, cel mai probabil un detergent, care a umplut de spumă bazinele. Firma care administrează domeniul public şi care aparţine Consiliului Local Ploieşti face apel la localnici să semnaleze autorităţilor orice acte de vandalism.
Persoane neidentificate au vandalizat, sâmbătă, fântânile arteziene din zona Casa Sindicatelor şi Gara de Sud din municipiul Ploieşti. Societatea Servicii de Gospodărire Urbană (SGU) Ploieşti SRL, firmă care aparţine Consiliului Local Ploieşti şi care administrează, spaţiul verde şi alte zone ale domeniului public anunţă că actele de vandalism s-au produs "prin deversarea unor substanţe generatoare de reacţii chimice".
Vandalii din Ploieşti, căutaţi de autorităţi
Oficialii societăţii comerciale fac apel la localnici să anunţe orice act de vandalism la care asistă şi să sune la numerele de telefon ale Dispeceratului RASP(0244/984) şi Poliţiei Locale (0244/954). "Reamintim ploieştenilor faptul că, tolerarea comportamentului lipsit de civism al unor persoane are ca rezultat încurajarea acestora în a comite şi mai multe acte de vandalism. Toate acestea ne îngreunează activitatea de întreţinere şi modernizare a obiectivelor administrate”, precizează SC SGU Ploieşti, potrivit news.ro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰