Antena LIVE

Curs valutar

Video

Austria se opune în continuare aderării României şi Bulgariei la Schengen. Gerhard Karner crede că ar fi "o greșeală"

Aderarea României la Schengen. Veştile pentru România nu sunt deloc plăcute. Austria se opune în continuare aderării României şi Bulgariei la Schengen, cu graniţele terestre.

De la 16.01.2024, 08:33
WhatsApp
Vezi și:

"Austria se opune în continuare aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen cu frontierele terestre, asta chiar dacă s-a ajuns la un acord politic privind aderarea României și Bulgariei la spațiul european de liberă circulație cu frontierele aeriene și navale începând cu data de 31 martie.

Anunțul a fost făcut de ministrul austriac de Interne Gerhard Karner, cel care susține că în acest moment spațiul de liberă circulație nu funcționează și că ar fi o greșeală din partea guvernului de la Viena să dea undă verde aderării României și Bulgariei și cu frontierele terestre. E un anunț care spulberă cumva speranțele României, pentru că, ne amintim cu toții, atât premierul Marcel Ciolacu cât și ministrul de Interne Cătălin Predoiu spuneau că în cursul acestui an se vor continua negocierile cu guvernul de la Viena pentru a se stabili o dată certă, o dată concretă la care România să adere la Spațiul Schengen și cu frontierele terestre, mai ales că industria transporturilor din țară noatră susține că are pierderi de peste 2 miliarde de euro în fiecare an din cauza faptului că Austria ne ține încă la porțile Spațiului Schengen în ceea ce privește frontierele terestre.

Totuși, surse politice spun că în luna mai întreaga Uniune Europeană va intră în campanie electorală și atunci toate negocierile politice privind aderarea țării noastre la spațiul Schengen și cu frontierele terestre vor fi blocate, iar începând cu data de 1 iulie, guvernul de la Budapesta va fi cel care va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, așadar, Ungaria este țara care va trebui să ducă mai departe tema aderării României la Spațiul Schengen cu frontierele terestre și rămâne de văzut dacă în cursul acestui an negocierile politice vor avea succes, iar România va avea până la urmă o dată certă pentru aderarea la Spațiul Schengen cu frontierele terestre, eventual din 2025", a transmis reporterul Observator Marius Gârlașiu.

Continuă dialogul cu Austria pe dosarul Schengen, a asigurat Luminiţa Odobescu

Pe acelaşi subiect

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat, luni, că ţara noastră continuă dialogul cu Austria privind integrarea completă a României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen, interesul principal fiind o protejare cât mai bună a frontierelor externe europene.

Şefa diplomaţiei române a participat la conferinţa de lansare a preşedinţiei belgiene a Consiliului Uniunii Europene, alături de ambasadorul Belgiei la Bucureşti, John Cornet d'Elzius şi de şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac.

Odobescu a spus că, pe lângă aderarea, în această primăvară, la spaţiul Schengen aerian şi cel marin, "mai avem un pas important: ridicarea controalelor la frontierele terestre".

"Eforturile noastre, în strânsă legătură cu Ministerul Afacerilor Interne, vor continua. În primul rând, vom continua dialogul cu Austria. Am ştiut clar, de la momentul în care Austria a decis să îşi ridice parţial veto-ul, că doar atât poate la acest moment. Dar asta nu înseamnă că nu vom continua dialogul cu Austria, pentru a identifica o soluţie în vederea ridicării controalelor şi la frontiera terestră. Avem anexă la decizia de implementare a acquis-ului Schengen o declaraţie a României, Austriei şi Bulgariei, prin care sunt prevăzute o serie de măsuri de consolidare a cooperării dintre cele trei ţări", a spus ea.

În acest context, a arătat ministrul, va exista o serie de "controale ad-hoc făcute împreună cu partenerii austrieci, dar şi cu alte state". "Cred că, până la urmă, într-un context internaţional complicat în care ne confruntăm cu fenomene teroriste, cu o migraţie ridicată, avem interesul să protejăm cât putem mai bine frontierele externe", a completat ministrul.

Ea a afirmat că preşedinţia anterioară a Consiliului Uniunii Europene, cea a Spaniei, a lucrat până în ultima zi a anului 2023, pentru adoptarea aderării României şi Bulgariei în Schengen, cu graniţele aeriene şi marine. Acest lucru se va întâmpla începând cu 31 martie.

Şi şefa Reprezentanţei Comisiei Europene a amintit acest lucru. "Sunt sigură că în România oamenii îşi vor aminti preşedinţia spaniolă ca facilitator al calităţii de membru Schengen al României", a spus Ramona Chiriac. De asemenea, a reiterat mesajul Executivului comunitar, anume că "România şi Bulgaria îndeplinesc pe deplin criteriile de aderare la Schengen", a spus Ramona Chiriac.

Belgia susține aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen

La rândul său, ambasadorul Belgiei a amintit de preşedinţia română a Consiliului UE, din 2019. "Sper că preşedinţia belgiană va fi la fel de eficientă ca şi cea română, cea din urmă reuşind să închidă peste 100 de dosare legislative", a arătat el.

De asemenea, John Cornet d'Elzius a susţinut că "şi România şi Belgia vor o Europă puternică, una care colaborează cu partenerii săi, pentru pace şi pentru ordinea internaţională bazată pe reguli".

"Belgia susţine o aderare completă a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Premierul nostru a declarat într-un interviu recent că graniţele externe ale Europei includ România şi Bulgaria, iar preşedinţia noastră va încerca să aducă aceste poziţii mai aproape", a afirmat diplomatul.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

spatiul schengen aderare romania austria bulgaria
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024