Azilele groazei. Funcţionari din Ministerul Muncii l-ar fi acoperit pe Ştefan Godei şi ar fi cerut să fie mutaţi pacienţii "ca marfa". Percheziţii ale DNA la centrul Armonia
Azilele groazei. Percheziții DNA la AJPIS Ilfov și la domiciliile unor inspectori AJPIS care ar fi acordat licență de funcționare Centrului Armonia din Voluntari, deținut de fundația lui Ștefan Godei. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în acest dosar, alături de fratele său, Daniel Godei, care avea rol de coordonator în cadrul grupului. Azi la DNA vor fi aduşi cei doi funcţionari de la AJPIS iar zilele următoare vor ajunge şi alţii, au declarat surse judiciare pentru Observator.
De Redactia Observator la 13.07.2023, 11:42Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au efectuat, joi, percheziţii la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Ilfov şi la Centrul de bătrâni Armonia de lângă Capitală, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare. În dosar ar fi vizaţi funcţionari din cadrul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov, care ar fi reavizat autorizaţia de funcţionare a azilului.
Funcţionari din Ministerul Muncii l-ar fi ajutat pe Ștefan Godei
Centrul Armonia a primit licenţa de funcţionare din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi în iulie 2022, iar pentru obţinerea licenţei finale a fost supus controalelor AJPIS, potrivit Mediafax. În mai 2023, inspectorii AJPIS au făcut controlul la Centrul Armonia unde ar fi trebuit să constate neregulile precizate de DIICOT şi ANPC. Numai că inspectorii AJPIS nu numai că nu au constatat neregulile, dar l-ar fi ajutat chiar pe patronul Godei să le acopere, arată surse judiciare. Vizaţi de percheziţiile DNA ar fi doi inspectori AJPIS care ar fi acoperit neregulile.
Procurorii suspectează că inspectorii AJPIS l-ar fi anunţat pe patronul Godei cu câteva zile înainte că vor face controlul la centrul Armonia, că deşi existau beneficiari care nu se încadrau în categoria celor cu dizabilităţi, inspectorii nu au constatat acest lucru, că centrul nu îndeplinea criteriile în privinţa numărului de salariaţi şi specializării lor, fapt neconstatat de inspectori, care în plus, l-ar fi învăţat pe patronul Godei ce să facă ca să îndeplinească cerinţele şi, mai mult, inspectorii nu ar fi constatat nimic în neregulă în privinţa condiţiilor precare de igienă şi a serviciilor defectuoase oferite în centru.
- Patronul celor două azile din Eforie Nord care funcționau fără autorizație a încercat să-și dea foc în...
- Imagini cu pacienţi bătuţi şi ţinuţi dezbrăcaţi la un azil din Prahova. "Le fură porţia de mâncare"....
- Azilele groazei. Avocatul vecinilor îl contrazice pe Pandele: Primăria Voluntari ştia încă din 2021. Nu există...
- Povestea lui George, tânărul cu afecţiuni grave mutat din azil într-o casă neterminată, în câmp, pentru a fi...
- Patronii "azilelor groazei" nu cunosc ce înseamnă "închis". Pacienţii, ţinuţi ilegal şi mutaţi ca sacii de...
- Observator va demara o campanie pentru ca în România să nu mai existe "azile ale groazei"
În cazul în care inspectorii AJPIS şi-ar fi exercitat corespunzător atribuţiile, aceştia ar fi trebuit să retragă licenţa provizorie şi să închidă centrul Armonia din Voluntari. Dar cum raportul AJPIS a fost favorabil, centrul Armonia a primit licenţa de funcţionare la finalul lunii iunie 2023. Ca atare, centrul Armonia a primit subvenţii importante de la statul român de circa 6000 de lei pe lună, cost per beneficiar, potrivit sursei citate. Procurorii DNA vizează acuzaţii de abuz în serviciu în ancheta lor şi colaborează cu procurorii DIICOT.
Cine este Ştefan Godei
"Procurorii susțin că cei doi funcționari l-ar fi ajutat pe Godei să mute bătrânii din azil "ca marfa dintr-un depozit" pentru ca Centrul Armonia să pară că îndeplinește condițiile legale de funcționare", precizează G4Media.ro. Centrul Armonia a fost operat de un ONG înființat de Ștefan Godei, fost șofer în Primăria București în mandatul Gabrielei Firea, și Ligia Enache, prietena și consiliera Gabrielei Firea, potrivit sursei citate.
Ştefan Godei, liderul şi coordonatorul grupului care a pus la cale afacerea cu azilele de bătrâni, de pe urma cărora a câştigat peste 3,7 milioane de lei, arestat preventiv împreună cu fratele său, îşi cheltuia o parte din bani pe droguri, prostituate şi lăutari, potrivit procurorilor DIICOT. Într-o singură noapte, el a reuşit să cheltuiască 25.000 de lei pe astfel de distracţii, conform news.ro.
În total, membrii grupului infracțional organizat condus Ștefan Godei au obținut de la DGASPC Ilfov, DGASPC Sector 3 și alte direcții şi servicii din cadrul altor primării, în conturile Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz, suma de 3.763.869 de lei în perioada 25.11.2021 - 08.06.2023.