Bărbatul din Chiajna care îşi ţine sechestrată fetiţa de 5 ani a avut grijă de ea în tot acest timp. A culcat-o la ora 23 şi a stat de pază lângă butelii
Zeci de ore se scurg în Chiajna, unde un tată ameninţă că îşi omoară fiica şi aruncă toată casa în aer. În zonă este o adevărată stare de alertă, sunt desfăşurate forţe de ordine: poliţişti, luptători SIAS-IGPR, negociatori şi chiar lunetişti.
De Monica Palade la 05.05.2023, 12:33Totul a pornit, joi după-amiază, după ce bărbatul băut a avut un scandal cu mama fetiţei pe care a bătut-o şi a dat-o afară din casă. Femeia a sunat la 112 şi a cerut ajutorul, anunţând că partenerul său a rămas cu copila în casă. Individul a mai făcut şi liveuri pe Facebook în care este auzit că îi spune micuţei că vor merge împreună la cimitir, lângă tataie.
A avut grijă de copilă în tot acest timp
De atunci, oamenii legii, rude, prieteni încearcă să îl convingă să o elibereze pe micuţă. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a declarat, vineri, că bărbatul a avut grijă de fetiţă, iar aceasta nu este rănită.
”Bărbatul a avut grijă de minoră, minora nu a suferit vătămări corporale, bărbatul nu a fost agresiv cu aceasta. De asemenea, negociatorii Poliţiei Române au deschis un canal de comunicare cu acesta încă de aseară, au comunicat permanent, în mod direct, cu bărbatul care până la această oră nu are revendicări. Ceea ce este important de precizat este că bărbatul are grijă de minoră, nu a suferit minora leziuni corporale, se află în afara oricărui pericol la acest moment şi, de asemenea, acesta a solicitat hrană pentru minoră, hrană care i-a fost dusă de către negociatorii Poliţiei Române, i-a fost oferită. Ceea ce doresc să subliniez este că Poliţia Română, prin structurile prezente la faţa locului, doreşte o soluţionare amiabilă a acestui eveniment, drept pentru care desfăşurăm toate activităţile din competenţă”, a afirmat el.
În plus, la ora 23, a culcat-o pe fetiţă, după care a rămas de pază lângă cele trei butelii cu care ameninţă că va arunca toată casa în aer. În cameră lângă el se află şi o damingeană de vin.
Un motiv pentru care se crede că anchetatorii nu au intervenit este faptul că dacă ar intra peste el ar putea aprinde buteliile. În tot acest timp, tatăl a rămas conectat la ştirile despre el şi solicită ca poliţia să plece de la locul faptei.