Antena LIVE

Curs valutar

Militarii Batalionului 30 Vânători de Munte se pregătesc la Cincu pentru Afganistan

Militarii Batalionului 30 Vânători de Munte au pus în scenă la Cincu, în Braşov, un exerciţiu similar cu misiunile din teatrele de război din Afganistan.

De la 16.01.2018, 17:31
WhatsApp
Vezi și:

Militarii Batalionului 30 Vânători de Munte au pus în scenă la Cincu, în judeţul Braşov, un exerciţiu similar cu misiunile din teatrele de război din Afganistan. Soldaţii români se antrenează pentru că, în februarie, vor pleca acolo, într-o nouă misiune de apărare.

Aplicaţia militară a fost desfăşurată la Centrul Naţional de Instruire „Getica" de la Cincu. 

"Batalionul de protecţie a forţelor Vulturii Carpaţilor se pregateşte pentru executarea unei misiuni în teatrul de operaţiuni din Afganistan, unde urmează să fie dislocat începand cu luna februarie", spune locotenent colonel Cezar Popa.

La pregătiri au participat şi militari care s-au întors în vară din misiune din Afganistan şi i-au ajutat şi pe cei care nu au trecut prin această experienţă să înţeleagă exact ce se întâmplă în teatrele de război. 

Pentru militari, o asemenea experienţă e extrem de importantă. Denise Latife Olcar, o tânără care a îmbrăcat uniforma de sublocotenent a Batalionului 30 Vânători de Munte, e nerăbdătoare să plece în misiune.

"Mă duc în Afganistan ca sa acumulez cat mai multa experienţă, sunt un ofiter de armă luptătoare şi consider că este foarte important, atât pentru un ofiţer, cât şi pentru un subofiţer să aibă cel puţin o misiune în teatrele de operaţiuni", spune Denise.

Militarii vor rămâne în Afganistan până în august, în acest an, şi vor asigura protecţia Bazei Aeriene Militare Kandahar, precum şi misiuni de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

afganistan cincu militar observator16 social
Întrebarea zilei
Aţi testat vreodată vacanţele tip retreat?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Țara care s-a umplut de șerpi mari. Se află în Europa, iar românii o...
Fanatik.ro
Publicat 17.10.2024
Avertisment de la Washington: După Ucraina, Putin va invada Republica Moldova....
spotmedia.ro
Publicat 17.10.2024
O bază aeriană NATO din Europa de Est va găzdui avioane de luptă cu capacitate...
spotmedia.ro
Publicat 16.10.2024
Câștigători Asia Express 2024 | Cum au triumfat Nicolai Tand și Sorin Brotnei...
Gandul
Publicat 17.10.2024
Cine a fost Yahya Sinwar, liderul Hamas, pe care Israelul l-a numit „un om mort...
Adevărul
Publicat 17.10.2024
Care au fost ultimele clipe din viața lui Liam Payne. Ce ar fi făcut în camera...
A1
Publicat 17.10.2024
Horoscopul zilei de 17 octombrie 2024. Racii se îndrăgostesc. Află ce se...
CaTine
Publicat 17.10.2024
EXCLUSIV! Primele declarații ale lui Babs, după ce Dorian Popa a fost surprins...
spynews.ro
Publicat 17.10.2024
Eduard Novak e scandalizat: „Contabila ia 162.000 de euro, mai mult decât David...
GSP
Publicat 16.10.2024
Testul pe care numai geniile îl pot rezolva în doar 10 secunde. Poți vedea al...
Click.ro
Publicat 17.10.2024
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie...
Useit
Publicat 17.10.2024
Doliu în lumea artistică. A murit unul dintre cei mai importanți actori și...
Redacţia.ro
Publicat 17.10.2024
Director de fabrică din Sălaj, apropiat al grupării liberale conduse de Lucian...
libertatea.ro
Publicat 17.10.2024
Tyla a purtat o costumație de înger la Victoria’s Secret Fashion Show 2024....
ZU
Publicat 17.10.2024
Rețeta simplă de plăcintă cu dovleac. Ce să pui în aluat ca să iasă fraged...
Hello taste
Publicat 17.10.2024
Sindromul ochilor uscați în sarcină: cauze și tratament
Deparinti
Publicat 17.10.2024
Cum este să fii avocat în România. Dezvăluiri de culise: „Se...
ziare.com
Publicat 17.10.2024
Paulina Mercado își anunță retragerea temporară din televiziune. Iubita lui...
Happy
Publicat 17.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum te poate ajuta apa infuzată. Ce este și ce arome îi poți adăuga
Medicool
Publicat 17.10.2024
Ion Ţiriac, prins la volan cu 340 km/oră de poliţie şi trimis spre judecată....
orangesport.ro
Publicat 14.10.2024