"Bijuteriile" arhitecturale din Capitală, deschise în premieră de Noaptea Muzeelor. Bucureştenii au luat "cu asalt" Muzeul Cotroceni
Astăzi este Noaptea Muzeelor, iar la Bucureşti, a început de cu ziua. Un număr-record de evenimente cu intrarea gratuită sunt şi acum în plină desfăşurare. Palate, locuinţe istorice, galerii de artă, sunt doar câteva dintre obiectivele deschise până la miezul nopţii.
De Greta Neagu la 14.05.2023, 18:15Pe parcursul zilei, la Muzeul Naţional Cotroceni, au fost mii de curioşi dornici să păşească în încăperile încărcate cu istorie. Oamenii pot vizita gratuit, doar în baza unui act de identitate în original, mai multe saloane regale, Holul de onoare, sufragerii şi Biblioteca Regelui Ferdinand.
Pentru prima dată, curioşii pot vizita gratuit, în cadrul Nopţii Muzeelor, şi:
- Ateneul Român
- Teatrul "Nottara"
- Muzeul Fotbalului
- Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti
- Opera Naţională Bucureşti
Activităţile au început de dimineaţă, chiar dacă vorbim despre Noaptea Muzeelor. Mulţi organizatori s-au gândit la cei mici, care nu pot sta treji pana tarziu. Copiii au fost fascinaţi de eveniment.
- Noaptea Muzeelor, ediţia a 19-a. Bucureştenii, aşteptaţi la Muzeul Poliţiei de Frontieră sau a primul Muzeu al...
- Restricţii de trafic în Capitală în weekend. Crosul și Semimatonul București, blochează mai multe străzi....
- "Bijuterii ale timpului", expuse pentru public la Muzeul de Istorie din Suceava
Noaptea Muzeelor 2023. Copiii, fascinaţi de autospecialele Poliţiei de Frontieră
Poliţia de Frontieră şi-a deschis porţile chiar de la primele ore, în aşteptarea micilor vizitatori. Copiii au făcut spectacol la propriu şi la figurat. Marea surpriză a fost că au putut să se joace cu autospeciale adevărate, nu în miniatură, cum au acasă.
Greta Neagu, reporter Observator: De departe, aceasta este atracţia principală a evenimentului. Cei mici au fost fascinaţi de plimbările cu ATV-ul- folosit, de altfel, pentru intervenţiile dificile ale Poliţiei de Frontieră.
Sute de copii au fost curioşi să îi cunoască pe poliţiştii de frontieră şi să intre, câteva minute, în uniforma lor.
Alexandra Găvan, purtător de cuvânt Poliţia de Frontieră: În afară de ATV-uri, atracţia principală a fost ambarcaţiunea. Toţi copiii s-au aşezat în rând să urce în ambarcaţiune, să intre în cabină şi să facă cu mâna părinţilor de sus, din ambarcaţiune. Am adus pentru cei mici şi un căţel care a făcut exerciţii demonstrative pentru ei.
Premieră la Noaptea Muzeelor: O colecţie de parfumuri celebre
Pentru prima dată, în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia Nopţii Muzeelor, vizitatorii pot descoperi şi o colecţie inedită de parfumuri celebre, care au scris istorie, şi care se află la Muzeul Parfumului din Capitală.
Georgian Gheorghe, Muzeul Parfumului: Este parfumul care a fost creat pentru Adelaide d'Orléans, dar, din momentul în care regina a descoperit acest parfum, în istorie a rămas ca fiind parfumul Reginei Maria a României. O altă creaţie deosebită este parfumul creat pentru Napoleon Bonaparte de către casa Rance; este un parfum ce datează încă de la 1700.
Vizitator: Nu ştiam, chiar e prima oară când vin, chiar îmi place şi o să mai vin.
Vizitator: Foarte frumos, chiar mi-am adus aminte de copilărie şi de tinereţe.
Până la noapte în Capitală sunt organizate în jur de 60 de evenimente în cadrul muzeelor, galeriilor de artă şi a diferitelor centre culturale. Intrarea este gratuită.