Antena LIVE

Curs valutar

Video

Care ar putea fi cauza incidentului aviatic de la Cluj. Ce spun specialiştii

A fost panică aseară pe aeroportul din Cluj. 113 pasageri care se întorceau din Egipt şi-au văzut moartea cu ochii. Roţile avionului au explodat la contactul cu pista, iar scânteile au provocat un incendiu. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Ore bune, aeroportul a fost închis, iar zborurile au fost date peste cap.

De la 16.10.2021, 19:23
WhatsApp
Vezi și:

Sunt momentele care dau alarma pe aeroportul din Cluj. Operatorii turnului de control sunt primii care văd flăcările şi imediat îi avertizează pe piloţi. 

Este ora 19.35. Avionul companiei Fly Egipt se pregăteşte să aterizeze. Sunt 113 pasageri care se întorc din Hurghada. Un zgomot puternic zdruncină avionul şi îi sperie pe pasageri. Toate cele patru pneuri ale trenului principal de aterizare explodaseră la contactul cu solul. Aterizarea este atât de violentă, încât ies scântei la impactul cu pista. În câteva secunde, un incendiu izbucneşte. 

Două minute mai târziu, se activează planul roşu de intervenţie. Pista este împânzită de pompieri. Cu toţii sunt pregătiţi pentru ce e mai rău. 

"Nu mai are apă. Nu ridică presiunea că apă trebuie să aibă de la centrală".

Pe acelaşi subiect

Ciprian Cornea, ISU Cluj: Incendiul a fost lichidat în scurt timp de către serviciul privat pentru situaţii de urgenţă al aeroportului. 

Unul câte unul, oamenii sunt scoşi din aeronavă. Sunt încă în stare de şoc. Minutele au părut ani până când s-au văzut în siguranţă. Nimeni n-a avut nevoie însă de îngrijiri medicale. 

"Nu a aterizat foarte bine. A picat dintr-o dată, a dat cu roata. Cred că atunci a explodat. Că am simţit, am văzut cum a explodat", spune o pasageră.

Care ar putea fi cauza incidentului aviatic de la Cluj. Ce spun specialiştii

Cauza oficială a incidentului nu a fost încă stabilită, dar specialiştii cred că ştiu ce s-a întâmplat.

David Ciceo, directorul aeroportului: Este posibil să fi avut viteză foarte mare. La pistă nu este nicio problemă.

Iniţial, reprezentanţii aeroportului au estimat că zborurile vor fi amânate doar trei ore. Însă... 

Alex Prunean, reporter Observator: Este trecut de ora 22:30 de minute şi la mai bine de 3 ore de la incident, aeroportul este încă inchis. Pentru ca toate probele să fie conservate, aeronava avariată trebuie să rămână pe pistă exact în locul în care s-a oprit, până când la Cluj vor sosi specialiştii din cadrul AIAS. 

Abia în această dimineaţă a fost redeschis aeroportul, la ora 4 şi 15 minute. În tot acest timp, traficul aerian a fost dat peste cap. Avioanele care trebuiau să aterizeze au survolat deasupra aeroportului până când au putut ateriza în siguranţă. Multe curse au avut întârzieri, spre supărarea pasagerilor. 

"3 zile tebuie să aşteptăm. Azi trebuia să fiu la muncă riscăm să ne peirdem locurile de muncă". 

"N-a venit nimeni să ne anunţe, să ne aducă un pahar cu apă", spun călătorii.

Este cel de-al treilea incident aviatic din ultima perioadă. La începutul săptămânii o aeronavă TAROM s-a depresurizat, iar oamenii au fost nevoiţi să respire prin măştile de oxigen, iar luna trecută o cursă Wizzair a survolat minute bune oraşul Iaşi, pentru că nu funcţiona trenul de aterizare. 

Alex Prunean

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent. ...

avion flacari incident aviatic cluj
Întrebarea zilei
Obişnuiţi să vă uitaţi pe telefon sau la televizor înainte de somn?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigantul olandez care face recrutări în România. Oferă salariu atractiv și...
Fanatik.ro
Publicat 05.02.2025
Comandant ucrainean: Suntem gata să folosim laserul pe câmpul de luptă
spotmedia.ro
Publicat 05.02.2025
100.000 de ouă au fost furate de la un magazin din SUA, după ce prețurile au...
spotmedia.ro
Publicat 05.02.2025
L-am găsit pe celebrul general DIE Ristea PRIBOI, dispărut din viața publică...
Gandul
Publicat 04.02.2025
Au fost anunțate data și locul prezentării strategiei lui Donald Trump de a...
Adevărul
Publicat 05.02.2025
Cu ce problemă de sănătate se confruntă Lidia Buble. A avut nevoie de o...
A1
Publicat 05.02.2025
Horoscopul zilei de 6 februarie 2025. Racii se gândesc la viitor. Află ce se...
CaTine
Publicat 05.02.2025
Simona Halep s-a retras din tenis: „Iau această decizie cu sufletul...
spynews.ro
Publicat 05.02.2025
A venit poate cea mai așteptată reacție! Patrick Mouratoglou, ȘAPTE cuvinte...
GSP
Publicat 05.02.2025
Ce beau italienii după fiecare masă, pentru a nu le pica greu mâncarea la...
Click.ro
Publicat 05.02.2025
De ce e periculos să întinzi hainele umede în casă, potrivit experților....
Useit
Publicat 05.02.2025
"Doamne, ce amar..." Soția vicepreședintelui Consiliului Județean...
Redacţia.ro
Publicat 04.02.2025
Marcel Ciolacu s-a dus la Parlament cu documente legate de zborurile cu avioanele...
libertatea.ro
Publicat 05.02.2025
Cele mai importante momente de la Premiile Grammy 2025 pe care nu le-ai văzut la...
ZU
Publicat 05.02.2025
Tort Red Velvet cu vișine din compot și cremă de cocos
Hello taste
Publicat 04.02.2025
Impactul somnului asupra emoțiilor copiilor. Cum poate regleaza odihna...
Deparinti
Publicat 05.02.2025
Nurgül Yeşilçay, gest romantic pentru iubitul ei de ziua lui. Cum au...
Happy
Publicat 03.02.2025
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce...
BZI
Publicat 05.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât timp poți să stai jos fără ca sedentarismul să îți afecteze...
Medicool
Publicat 05.02.2025