Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Filmul incidentului aviatic de la Cluj. Mărturia unui pasager: "A dat cu roata, cred că atunci a explodat. Am văzut cum a explodat"

Au fost momente de panică, seara trecută, pentru 113 pasageri care au venit din Egipt pe aeroportul din Cluj. Anvelopele trenului de aterizare au explodat la contactul cu solul, iar scânteile produse au provocat un incendiu. Echipajele de pompieri au intrat imediat pe pistă pentru a stinge flăcările. Toţi pasagerii au fost evacuaţi în siguranţă, însă povestesc că aterizarea a fost una extrem de dură. Timp de mai multe ore, aeroportul a rămas închis. 

de Alex Prunean

la 16.10.2021 , 10:53

Ora 19 şi 35 de minute. Un avion Fly Egipt aterizează pe aeroportul din Cluj-Napoca. Un zgomot puternic atrage atenţia celor 113 pasageri care veneau din Hurghada, dar şi echipajului de la bord. Toate cele patru pneuri ale trenului principal de aterizare explodaseră la contactul cu solul. 

Femeie: Nu a aterizat foarte bine. A picat dintr-o dată, a dat cu roata. Cred că atunci a explodat. Că am simţit, am văzut cum a explodat. 

Scânteile produse prin frecarea de pistă provoacă un incendiu după câteva secunde. Primii care văd flăcările sunt operatorii turnului de control. 

Vezi și

Operator: Sunt flăcări la motor. 

Pe acelaşi subiect

Tot ei dau alarma. Se activează planul roşu de intervenţie. Pompierii serviciului privat al aeroportului sunt primii care ajung lângă aeronavă, la două minute de la apel.

Operator: Opriţi motoarele, pompierii sunt chiar în spatele aeronavei. 

Cirpian Cornea, ISU Cluj: Incendiul a fost lichidat în scurt timp de către serviciul privat pentru situaţii de urgenţă al aeroportului. Toţi pasagerii au fost evacuaţi în siguranţă, în condiţii normale. 

Cauza oficială a incidentului nu a fost încă stabilită. 

David Ciceo, directorul aeroportului: Este posibil să fi avut viteză foarte mare. La pistă nu este nicio problemă. 

Alex Prunean, reporter Observator: Pentru ca toate probele să fie conservate, aeronava avariată trebuie să rămână pe pistă exact în locul în care s-a oprit, până când la Cluj vor sosi specialiştii din cadrul AIAS. 

Aeroportul a fost redeschis abia în această dimineaţă, la ora 4 şi 15 minute. Este a doua aterizare cu probleme în decurs de o lună, pe aeroporturile din România. La finalul lunii septembrie, o aeronavă Wizz Air a survolat minute bune oraşul Iaşi, pentru că nu funcţiona trenul de aterizare. În cele din urmă, însă, aterizarea s-a făcut în siguranţă. 

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Filmul incidentului aviatic de la Cluj. Mărturia unui pasager: "A dat cu roata, cred că atunci a explodat. Am văzut cum a explodat"