Cazul asasinatului cu bombă din Arad. Se anchetează un omor calificat cu premeditare. Ce a cerut procurorul de caz
După două zile de anchetă, apar noi ipoteze în cazul atacului cu bombă din Arad. Un dispozitiv exploziv a fost amplasat sub scaunul soferului, iar atacul a fost unul profesionist, spun anchetatorii. Procurorul care investighează asasinarea omului de afaceri arădean Ioan Crişan a dispus efectuarea mai multor expertize şi constatări criminalistice. Ancheta este realizată pentru omor calificat cu premeditare.
De Redactia Observator la 31.05.2021, 13:51Procurorul care conduce ancheta în cazul asasinării omului de afaceri arădean Ioan Crişan a dispus efectuarea mai multor expertize şi constatări criminalistice, a anunţat, luni, Parchetul General. Ancheta vizează infracţiunea de omor calificat cu premeditare. Sursa citată a precizat că procurorul de caz a dispus realizarea mai multor lucrări criminalistice (expertize şi constatări) din multiple specialităţi, raportat la natura complexă a aspectelor care sunt investigate.
”În continuarea comunicatului de presă din data de 29 mai 2021, referitor la cauza având ca obiect explozia unui autoturism în parcarea unui magazin din Arad în dimineața zilei de 29.05.2021, Biroul de informare și relații publice este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele informații privind stadiul anchetei: Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat cu premeditare, în urma exploziei decedând o persoană de sex masculin. În cursul zilei de ieri, a fost finalizată cercetarea la fața locului. Procurorul de caz a dispus realizarea mai multor lucrări criminalistice (expertize și constatări) din multiple specialități, raportat la natura complexă a aspectelor care sunt investigate. În cauză au fost audiate mai multe persoane, în continuare fiind efectuate, activități de urmărire penală în ritm continuu și susținut. În vederea unei bune înfăptuiri a actului de justiție și soluționării cu celeritate a cauzei, au fost alocate importante resurse umane și logistice de către Poliția Română, care își desfășoară activitatea sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică", se arată în comunicatul Parchetului.
Omul de afaceri arădea Ioan Crişan a murit, sâmbătă, după ce maşina în care se afla a explodat în parcarea unui supermarket din Arad. Ministrul de Interne confirmă ipoteza unui asasinat cu bombă. Lucian Bode spune că este vorba despre un caz singular, iar România este o țară sigură.