Video Prima reacție a șefului MAI, Lucian Bode, după asasinatul de la Arad: Este un caz singular. România este o țară sigură
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a transmis, luni, în contextul asasinatului de la Arad, că Româna este o țară sigură. Șeful MAI a afirmat că cei mai buni specialiști din Poliția Română au fost trimiși la Arad.
"Împreună cu conducerea MAI am decis să trimitem la Arad cei mai buni specialiști din Poliția Română. Am luat legătura cu instituțiile partenere: SRI, MApN, Parchetul General, care a preluat și ancheta, și împreună am gestionat sâmbătă și duminică cercetările la fața locului astfel încât, specialiștii să reușească într-un timp cât mai scurt posibil să identifice o pistă astfel încât autorul sau autorii să fie prinși și aduși în fața legii.
Ieri s-au încheiat cercetările la fața locului, ele vor continua și pe alte aspecte, dar legate de epava mașinii, ele s-au terminat ieri.
Luăm în calcul mai multe ipoteze de lucru. Am audiat martori, membri ai familiei, prieteni, vizualizăm imaginile de pe traseu, de la fața locului și nu numai.
În istoria post-decembristă a României au mai fost tentative de omor prin acest mod de operare, care au fost dejucate. Vorbim de un caz singular. România este o țară sigură", a declarat Lucian Bode.
Întrebat dacă familia omului de afaceri este în siguranţă, în aceste condiţii, Lucian Bode a replicat: ”Toţi românii sunt în siguranţă”.
Omul de afaceri arădean Ioan Crişan a murit, sâmbătă, după ce maşina sa a explodat în parcarea unui supermarket din Arad.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰