Antena Meniu Search
x

Cine este Ioan Crișan, omul de afaceri decedat în mașina care a explodat la Arad

Ioan Crişan, bărbatul găsit carbonizat în maşina care a explodat în parcarea unui supermarket din Arad, este un cunoscut om de afaceriu local.

de Monica Palade

la 31.05.2021, 13:55

Vezi și

Bărbatul s-a urcat în mașina, după ora 7.00, după ce şi-a băut cafeaua la un local din zonă, iar când a pornit mașina aceasta a explodat. Martorii susțin că a avut loc e explozie foarte puternică și au simțit miros de praf de pușcă.

ISU Arad anunță că în jurul orei 7, incidentul a fost sesizat prin apel la 112. La fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj al pompierilor care au constatat că este vorba de un autoturism incendiat iar în interior se afla un bărbat decedat.

În momentul sosiri echipajelor de intervenție incendiul se manifesta cu violență si generalizat. Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute.

Cine este Ioan Crișan, omul de afaceri mort în explozia de la Arad

Pe acelaşi subiect

Ioan Crișan, 66 de ani, este tatăl Laurei Bîlcea, fosta soție a deputatului Sergiu Bîlcea. Omul de afaceri deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată de mai mulţi ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situată la câţiva kilometri de municipiul Arad.

Ferma are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre acestea sunt populate de zeci de tone de peşte.

Ioan Crişan a adus într-un bazin termal şi câţiva crocodili, cu intenţia de a dezvolta pe viitor o fermă care să producă carne de crocodil, căutată în restaurantele din unele ţări vestice, unde exporta şi somn african.

O fermă unică

Ioan Crişan deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est. Şi-a transformat pasiunea pentru pescuit în business în urmă cu 8 ani, după ce a luat împrumut de la bancă 260 de mii de euro. A amenajat ferma într-o fostă fabrică de cânepă. Creştea aici tone de peşte în zeci de  bazine alimentate cu apă termală. Vindea peştele în ţări din vest şi în Bulgaria. În urmă cu 2 ani, a povestit pentru Observator despre afacerea sa care se ridica deja la jumătate de milion de euro. 

Pentru o vreme a încercat şi o afacere cu crocodili tot pentru export, dar se pare că ar fi renunţat la ea. Afaceristul are şi o firmă de transport, dar şi o alta de panouri fotovoltaice, unde era asociat cu un spaniol. Firma era pe pierdere. 

Ioan Crişan este fostul socru al deputatului PNL Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, un apropiat al vicepreşedintelui PNL Gheorghe Falcă. 

Sergiu Bîlcea, fără avere, în declaraţia lui, a fost căsătorit cu Laura Crişan pana in 2017. Despărţirea celor doi a fost cu scandal, iar în 2019 cei doi au candidat unul impotriva celuilalt la primaria arad. Fostul său ginere se declară şocat de atac. 

Reporter-ginere: Ştiţi să fi avut duşmani sau probleme în afacerile pe care le derula? 

- Era un om de afaceri din punctul meu de vedere care nu cred ca ar fi avut genul ăsta... Avea o pescărie, acvacultură, ceva terenuri. Nici nu ştiu ce să vă spun în afară de faptul că se comporta exemplar cu nepoţii". 

"A lucrat la aeroport acum 20 de ani, apoi si a deschis firma şi a dus o foarte bine". "Cine ce să aibă cu el? Un om de milioane, extraordinar, extraordinar. Toata lumea vorbe;te frumos despre el", spun vecinii. 

Multe cumpene în viaţa sa

Liniştit, aşa îl descriu cunoscuţii, şi fără probleme. 

"Nu am cuvinte, îl cunosc, mi-e prieten, domne, a băut o cafea aici şi a plecat, nu-l ştiam cu probleme. A fost om de milioane, om de milioane".

Omul de afaceri Ioan Crişan a trecut prin multe cumpene până acum. În trecut, casa i-a luat foc, iar în urmă cu aproape 2 ani biroul i-a fost spart. Atunci hoţii au plecat cu seiful în care se aflau 100 de mii de euro. Hoţii nu au fost prinşi niciodată. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Burgeri din carne de crocodil la un festival din România. Aţi încerca preparatul?

Observator » Evenimente » Cine este Ioan Crișan, omul de afaceri decedat în mașina care a explodat la Arad