"Ce ai avut cu femeile? De ce le-ai înțepat". Cine este tânărul care le-a atacat pe Margherita din Clejani și o altă fată, în centrul Capitalei
Individul care a înţepat două femei pe stradă, în centrul capitalei, a fost prins şi reţinut aseară de polițiști. Bărbatul care se afla pe o trotinetă electrică le-a atacat pe cele două din mers. Nu se ştie, încă motivul. Una dintre victime este Margherita, fiica Clejanilor.
De Cristina Filip la 19.08.2022, 07:42Ce ai avut cu femeile? Le știai, de ce le-ai atacat? De ce le-ai înțepat?
Acesta este bărbatul care în urmă cu două zile, în timp ce trecea în goană, pe o trotinetă electrică, a înţepat două femei.
Bogdan Berechet, director general DGPMB: Polițiștii din cadrul serviciului de investigații criminale au reușit identificarea persoanei bănuite, iar în jurul prânzului au reușit depistarea acestuia pe raza comunei Vidra din județul Ilfov.
Individul are 39 de ani și nu are un loc de muncă și nu ar fi cunoscut cu probleme psihice.
- Filmul celor două atacuri din Bucureşti, date la 10 minute distanţă. Un bărbat pe trotinetă a semănat teroare,...
- Bărbatul de pe trotinetă, care a înţepat două femei pe străzile din Bucureşti, a fost prins în judeţul Ilfov
- Femei înţepate în Bucureşti de un tânăr pe trotinetă. Agresorul a fost filmat de camere și este căutat de...
Poliţiştii încearcă acum să afle ce l-a determinat să atace, aparent, la întâmplare.
A atacat două tinere în centrul Capitalei. Una dintre ele este Margherita din Clejani
Prima dintre victime se plimba pe o stradă din apropiere de centrul vechi când bărbatul de pe trotinetă a atacat-o cu un obiect ascuțit. Speriată, femeia a sunat la poliţie iar ulterior a mers la spitalul universitar pentru îngrijiri medicale.
Victima este chiar Margherita din Clejani. Mama sa a postat pe reţelele de socializare obiectul pe care medicii l-ar fi scos din sânul fiicei sale, după atac.
Bogdan Ghebaur, Poliţia Capitalei: Se fac demersuri pentru identificarea acestuia, există un cerc de suspecţi. Semnalmentele bărbatului au fost transmise către toate subunităţile.
Multe femei spun acum că nu se mai simt în siguranţă nici măcar în centrul Capitalei
În general încerc să nu ies în zone foarte periculoase şi nu singură.
Nu ies noaptea nu îmi place, sunt tot felul de oameni foarte dubioşi şi e multă gălăgie.
Nu ies niciodată singură, ies cu prietenii.
Întotdeauna am grijă exact la oamenii din jur, dacă e de evitat ceva încerc să evit.
Un incident similiar s-a petrecut în urmă cu 10 ani. Un individ înţepa femei cu un ac în tramvaul 41. S-a descoperit că era un funcţionar bancar şi le a spus poliţiştilor că încerca doar să le atragă atenţia.