Ce delicatese mâncau românii de postul Paştelui acum 200 de ani. Marfa era adusă din Grecia, Franţa şi chiar din Orient

Stridii de Malta, melci de Transilvania şi struguri de Malaga: aşa arăta meniul de post savurat de românii din înalta societate, în secolul al XIX-lea. Delicatesele de atunci se găseau la prăvăliile din centrul Capitalei, dar şi oamenii de rând se puteau desfăta cu porţii generoase de caviar de Dunăre. Azi, însă, fiţa în post este mâncarea după reţetele bunicii: simplă şi cât mai autentică. 

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

Aromele din export care ajungeau în farfuriile românilor "cu stare" nu erau pentru oricine. 

Ingrid Tîrziu, reporter Observator: Halva de Adrianopol cu aromă de vanilie, prune de Bordeaux sau anghinare uscată cu ocaua. Asta mâncau românii din înalta societate în secolul al XIX-lea, în post. Astăzi, însă, complexul este de fapt, simplu, pentru că mâncărurile pe care le gătea bunica, altă dată, le fac bucătarii. Vorbim despre urzici cu mămăligă, ciorbă de lobodă sau sarmale de post. 

Postul nu era respectat cu stricteţe

Delicatesele pentru cei din înalta societate nu aveau nimic în comun cu ce ar trebui să reprezinte postul.

Adriana Sohodoleanu, gastronom: Cei cu dare de mână îşi permiteau să mănânce absolut orice. Excese existau, care nu par a fi umile şi în spiritul postului. 

Ingrid Tîrziu, reporter Observator: Magazinul Filianu & Ionescu, de pe strada Germană, actuala stradă Smârdan este unul dintre magazinele în care se vindeau astfel de delicatese în urmă cu 200 de ani. Astăzi, strada Smârdan din Centrul Vechi este recunoscută mai ales pentru distracţia din timpul nopţii. 

Delicatele din colţurile lumii

Bogdan Bucur, istoric: Era o zonă plină de târgoveţi, comercianţi, care doreau să-şi vândă marfa. Extrem de colorată, mai ales că o parte din ea venea şi din Orient. Magazinele erau mult mai atractive, pentru că ajungeau în stradă şi tentaţia de a cumpăra era mult mai mare decât astăzi. 

Cine nu îşi permitea stridii sau halva de la Adrianopol, se putea consola cu alte bunătăţi, extrem de accesibile în acele vremuri: sturion şi icre negre, din Dunăre. 

Bogdan Bucur, istoric: Dunărea avea sturioni, iar icrele negre acum 100-150 de ani se mâncau cu lingura mare, dar asta nu înseamnă că cei care făceau asta erau bogaţi. Nu! Erau nişte ţărani români săraci, care dădeau la peşte în Dunăre şi îi intra în undiţă un sturion. 

Adriana Sohodoleanu, gastronom: M-aş gândi la o descriere a lui Calistrat Hogaş, care atunci când mergea cu iapa lui pe Munţii Neamţului, ajunge la mănăstiri şi i se pun pe masă câteva măsline zbârcite, un strop de borş cu fasole. Se făcea şi chisăliţă, se mânca grâu fiert, se făcea şi iahnie de praz, plachie de hiribi. 

În pagina unui ziar din 1869, scoasă la iveală de Institutul de Studii Sud-Est Europene, sunt menţionate şi fructele exotice care făceau postul uşor: portocale de Mesina, Smochine de Smyrna şi Curmale.