Video Cât costă verdeața abia apărută în piețe, bogată în vitamine și cu un puternic efect antiinflamator. O găsim doar câteva săptămâni pe an
Leurda tocmai a apărut prin pieţe, iar din punct de vedere culinar acest usturoi sălbatic este numai bun pentru o ciorbă, supă cremă sau pentru o mâncare de leurdă cu ştevie. Iată şi alte câteva avantaje. Leurda este bogată în vitaminele A şi C, are un puternic efect antiiflamator, poate contribui la vindecarea rănilor, favorizează eliminarea toxinelor şi e foarte bună şi pentru digestie, spun specialiştii.
Prețul diferă în funcție de cât de mare este leurda, aceasta spre exemplu costă 5 lei însă este o cantitate destul de mare, o putem folosi lejer la o salată pentru chiar 4 persoane. Desigur, trebuie să adăugăm și alte verdețuri sau legume, pentru că suntem în sezonul trufandalelor.
La salata de leurdă mai adăugăm ceapă verde, salată, ridichi și multe altele. Leurda poate fi folosită în multe alte rețete, ne spuneau bucătarii că inclusiv plăcinte pot fi făcute cu brânză și câteva frunze tocate de leurdă, dar se poate pune și la mâncarea de urzici și la aproape toate preparatele care au în baza lor legumele, pentru că are gust de usturoi, i se spune și usturoiul sălbatic.
Prețul este unul mic, o legătură mică e doar 2 lei. E foarte sănătoasă, are multe vitamine și minerale și, ne spuneau nutriționiștii, că ne recomandă să o consumăm acum, cât este sezonul, pentru că o găsim doar câteva săptămâni de an.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰