Antena LIVE

Curs valutar

Video

Ce dispare de pe faleza staţiunilor de la mare. Mamaia vrea să-şi recapete imaginea de odinioară

Staţiunea Mamaia îşi vrea faleza înapoi, aşa că Protecţia Consumatorului a pus gând rău dughenelor şi magazinelor alimentare improvizate. Nu scapă de controale nici magazinele înfiinţate la parterul clădirilor, mai ales că numărul lor s-a triplat în ultimii ani. Vor fi verificări stricte la comercianţi şi hotelieri pe tot litoralul. Până în septembrie, 400 de comisari vor lua la pas fiecare stațiune de la malul mării. 

De la 12.06.2023, 17:45
WhatsApp
Vezi și:

Sufocată în ultimii ani de dughene şi magazine alimentare, Mamaia vrea să-şi recapete imaginea de odinioară. Iar comisarii sunt hotărâţi ca anul acesta să aplice litera legii întocmai.

Fără magazine pe faleză, la mare

"E dezastruos ce este aici. Mi se pare că e bătaie de joc ceea ce fac. Ar trebui să fie ceva mai clasic, mai frumos, nu mereu să vii numai la shaorma. Ar trebui să schimbe puţin fluxul. Restaurante, unde sunt scoici, sunt mai pe sezon aşa", crede o femeie. "Cei care nu respectă legea şi nu se conformează vor suporta consecinţele legii", susţine Mihai Culeafă, vicepreşedinte ANPC.

În Mamaia, spre exemplu, în ultimii ani, numărul spaţiilor improvizate unde se vând diverse produse alimentare a crescut de trei ori. Dacă în 2017 erau până în 20 de astfel de locaţii, în prezent numărul lor depăşeşte 60. Asta chiar dacă legea interzice amplasarea lor în afara zonelor special amenajate. În plus, comisarii atrag atenția că alimentele preparate în astfel de locuri sunt la fel de periculoase ca şi cele expirate. 

Pe acelaşi subiect

"Caşcarabetele sunt structurile construite rapid din aglomerări de materiale de construcţii pe faleze, în general, dedicate activităţii de alimentaţie publică. Noi considerăm această variantă de funcţionare total necorespunzătoare", declară Horia Constantinescu, președinte ANPC.

"Din perspectiva produselor alimentare periculoase, iarăşi există un nivel foarte mare de intransigenţă, fel de fel de coloranţi alimentari care se găsesc în fel de fel de... Ştiu eu, limonade, sucuri răcoritoare. Sunt produse care pot provoca situaţii nedorite", spune Paul Anghel, vicepreşedinte ANPC.

Controale la hotelurile de pe litoral

Nici unităţile de cazare nu scapă de lupa inspectorilor. Iar când vine vorba de nisip şi soare, aceştia promit că vor fi atenți dacă administratorii de plajă lasă 30% din spaţiu liber pentru cei care aleg să nu stea pe șezlong. Până la finalul sezonului estival, 400 de comisari din toată ţara vor lua la pas fiecare stațiune de pe litoral.  

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

faleza marea neagra plaja statiune
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024