Cine este bărbatul asasinat în stil mafiot lângă Bucureşti. Menajera a fost cea care i-a anunţat dispariţia la 112
Cadavrul găsit în portbagajul unei maşini incendiate acum două zile in Măgurele ar fi, spun surse Observator, al unui italian cu afaceri în judeţul Giurgiu. Menajera lui ar fi anunţat ca nu s-a mai întors acasă de câteva zile. Totuşi, ancheta e foarte dificil[ : probele sunt extrem de puţine, iar anchetatorii încă nu au, oficial, un cerc de suspecţi.
De Bogdan Dinu la 09.05.2022, 19:55La două zile de la descoperirea macabră de pe câmpul din Măgurele apar şi primele ipoteze. Victima ar fi un cetăţean italian care avea afaceri în judeţul Giurgiu. De altfel maşina incendiată era de provenienţă românească dar înmatriculată în Italia.
Anchetatorii iau în calcul toate variantele: de la o crimă pasională la o neînţelegere în afaceri. Ce e cert însă e că autorii au ales cu atenţie locul crimei, în aşa fel încât să nu ridice suspiciuni.
Misterul din spatele morţii bărbatului
Bogdan Dinu, reporter Observator: Anvelope arse, resturi de caroserii auto, foarte multe deşeuri incendiate pe câmpul din spatele caselor. Un lucru cu care oamenii care locuiesc în zonă erau obişnuiţi. Iar anchetatorii cred că şi autorii crimei ştiau acest lucru şi ar fi profitat de el.
- Filmul unei crime aproape perfecte: Un bărbat şi o femeie, surprinşi de camerele de supraveghere la locul...
- Cadavrul din portbagajul maşinii incendiate ar aparţine unui bărbat. Anchetatorii au mai multe piste
- Craniu uman și oase carbonizate, găsite în portbagajul unui Logan incendiat pe un câmp din Măgurele. Mașina...
Reporter: Se ard pe aici deşeuri de obicei?
Localnic: Pe aici prin zonă se ardeau. Acum jumătate de an erau pâlcuri-pâlcuri. Dau foc la gunoaie din astea de...
Potrivit surselor Observator, menajera afaceristului italian ar fi sunat la 112 ca să anunţe dispariţia acestuia. Poliţiştii analizează imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă. La 4.30 dimineaţa au fost surprinşi doi oameni, un bărbat şi o femeie, care ar veni dinspre câmpul unde a fost incendiat autoturismul. Până acum, cei doi nu au fost identificaţi. Nici vecinii nu îi recunosc.
Reporter: Ştiţi pe cineva pe aici prin zonă cu fustă până în pământ? ...care să plece la 5 dimineaţa?
Localnic: Nu. Toţi merg cu maşinile pe aici. Nu cred că sunt de aici.
Specialiştii cred că felul în care maşina a fost incendiată ar putea ascunde indicii importante.
Viorel Raicu, fost şef DAESP: Cantitatea de combustibil... probabil a fost folosită cea din rezervorul autoturismului. E clar că cei care au făcut-o nu sunt specializaţi pentru faptul că au folosit incendierea autoturismului, nicidecum nu au folosit o altă substanţă.
Raportul medicilor legişti nu a fost încă finalizat, aşa că nu se ştie dacă victima a fost omorâtă înainte sau a ars de vie în portbagajul maşinii. Până acum s-a stabilit însă că avea o lovitură puternică la cap.