Bărbat surprins de echipa Observator cum se droghează în plină zi, lângă Curtea de Apel Bucureşti. Oamenii din zonă vor să rezolve singuri problema
Exasperaţi de numărul mare de persoane care se droghează în scările de bloc, sparg interfoanele şi bat la uşi, mai mulţi locatari din zona Unirii strâng probe video şi vor să trimită o petiţie către autorităţi pentru că se tem să mai iasă din casă. Oamenii spun că au făcut nenumărate sesizări la Poliţie şi Primărie, dar nimeni nu s-a ocupat până acum de acest caz.
De Redactia Observator la 04.09.2023, 14:40- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Centrul capitalei, între Curtea de Apel şi până la Palatul Parlamentului, a devenit locul frecventat de drogaţii din Bucureşti. Trecătorii evită cât pot zona, însă cei care locuiesc aici sunt terorizaţi în fiecare zi. Şi noapte. Se tem să mai iasă din case şi nu-şi mai lasă nici copiii afară.
Un bărbat a fost surprins de echipa Observator în timp ce se droga chiar sub balcoanele oamenilor care locuiesc în zonă. A spus că nu îi este frică de poliţie, pentru că este un om liber şi face ce vrea; mai mult, individul susţine că substanţele pe care le ia nu ies la analize, acesta fiind motivul pentru care se urcă la volan după ce le consumă.
După ce au făcut mai multe plângeri la poliţie, care s-au plimbat de la o secţie la alta, îşi încearcă norocul şi la autorităţile centrale. 15 asociaţii de proprietari au semnat o petiţie, la care vor să ataşeze şi probe video.
Cine rezolvă problema drogaţilor din Bucureşti
- Măsuri drastice pentru şoferii beţi sau drogaţi. Ciolacu: 10 ani fără permis şi chiar confiscarea maşinii
- Mărturiile terifiante ale lui Cătălin şi Mihai, doi foşti consumatori de droguri: "Am vrut să bag maşina în...
- Câţi şoferi s-au urcat drogaţi la volan, pe litoral. Controale rutiere înăsprite weekendul trecut, după...
Poliţia Locală de la Primăria Sectorului 3 susţine că în ultima perioadă au fost identificate în zonă doar patru persoane care aveau asupra lor substante care păreau a fi droguri şi au făcut mai departe o sesizare la secţia 10 de poliţie.
De asemenea, Agenţia Naţională Antidrog susţine că are frecvent acţiuni în această zonă, dar se pot ocupa doar de acele persoane care nu au pe nimeni şi care acceptă să fie ajutate, să fie duse în centre sau să stea de vorbă cu specialiştii.