Copilă, violată de un bărbat de 53 de ani timp de aproape 2 ani. Minora de 14 ani este însărcinată. Caz înfiorător descoperit în Galaţi
Caz înfiorător descoperit în Galaţi. Un bărbat de 53 de ani a ajuns în arestul poliţiei, după ce ar fi lăsat însărcinată o copilă de doar 14 ani. Vă avertizăm, urmează informaţii cu un puternic impact emoţional. Copila ar fi fost abuzată în mai multe rânduri.
De Redactia Observator la 25.07.2023, 13:43Calvarul fetei a început în urmă cu aproape 2 ani. Ea mergea periodic la acest bărbat, un vecin, pentru a face treburi în gospodărie, pentru care ea sau familia ei erau plătiţi. Bărbatul a profitat de vârsta copilei şi de faptul că provine dintr-o familie săracă şi a abuzat-o sexual în tot acest timp. Totul s-a aflat în urmă cu două zile când mama a decis să o ducă la spital la Bârlad pentru un control iar medicii au stabilit că este însărcinată, a relatat reporterul Observator, Adrian Obreja.
Atunci copila a decis să povestească tot ce s-a întâmplat în această perioadă ia rmedicii au sunat la poliţie. În primă fază, a fost deschis dosar penal pentru act sexual cu un minor, apoi după audieri, au schimbat încadrarea. Marţi dimineaţă l-au ridicat pe suspect şi l-au dus la audieri. Bărbatul urmează să fie dus la tribunal cu propunere de arestare preventivă.
Minora a fost violată timp de aproape 2 ani
O fată de 14 ani, însoțită de mama ei, s-a prezentat pe 23 martie 2023, la Spitalul Municipal de Urgențe Bârlad, unde cadrele medicale au stabilit că este însărcinată, potrivit IPJ Galați. Suspectul este un bărbat, de 53 de ani, din comuna Rădești. A fost sesizată Poliția municipiului Bârlad și Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a declinat competența Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.
- Filmul tentativei de viol din Otopeni: Adolescenta de 17 ani s-a luptat cu bărbatul de 38 de ani minute în șir ca...
- Bătrân din Craiova în cătușe, pentru violarea unei fetițe de 7 ani. Octogenarul ar fi abuzat copila două zile...
- L-au sunat cu video și l-au amenințat că-l omoară și că-i violează fiica de 4 ani. Cei doi ieșeni și victima...
- "Am vrut să-l omor!" Mărturiile sfâşietoare ale mamei care a descoperit că fetiţa ei de 11 ani a fost violată...
Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2021 - februarie 2023, bărbatul de 53 de ani, profitând de faptul că minora s-ar fi aflat singură la locuința acestuia din comuna Rădești, cu scopul de a efectua mai multe activități gospodărești, ar fi întreținut raporturi sexuale neconsimțite cu aceasta, prin constrângere, profitând de situația materială precară a familiei.
În baza probatoriului administrat, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
"În cursul zile de astăzi, 25 iulie, bănuitul va fi audiat în vederea schimbării încadrării juridice (viol), urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă", au transmis polițiștii.
Telverde 0800 500 333. Număr unic naţional de urgenţă pentru victimele violenței domestice, inclusiv violență sexuală!