Corespondență Observator de la Pechea, comuna acoperită de ape după ciclonul Boris. Oamenii așteaptă disperați ajutorul promis, care întârzie să apară
Oameni luaţi de ape care strigau după ajutor şi zeci de apeluri disperate la 112. Mii de localnici din comunele nimicite de viitură povestesc, încremeniţi şi acum de groază, cât s-au zbătut victimele pentru viaţa lor. Martori la tragedii, ştiu, însă, că trebuie să îşi găsească puterea să meargă mai departe. Este, însă, cumplit de greu, când sunt înconjuraţi numai de distrugere şi mâl negru. Reporterul Observator, Cristi Popovici, a discutat cu localnicii din comuna Pechea, acoperită sâmbătă de ape.
De Cristi Popovici la 16.09.2024, 19:50Este un adevărat coșmar să privești neputincios cum casa îți este distrusă, să nu ai nicio soluție de salvare și nici să nu știi când vor reveni lucrurile la normal. Să nu ai soluții cum să scoți tone de nămol din case și din curți. Sărmanii oameni sunt blestemați să vadă cum politicienii le promit ajutoare, dar, în realitate, să nu vină nimic, deocamdată, sau să vină mult prea puțin.
20.000 de oameni, în teroare după ciclonul Boris
Așa trăiesc 20.000 de oameni din comunele afectate de cele mai grave inundații de când sunt ei pe pământ. Și problemele nu sunt doar astea. Există în continuare un risc ca mai multe cursuri de apă să crească, din nou, în județul Galați, inclusiv în aceste localități lovite deja de viituri.
Potrivit Institutului Național de Hidrologie, de astăzi de la ora 18.00 până mâine la prânz, este în vigoare un nou cod roșu de viituri pe râurile din bazinele hidrografice Bârlad, Prut, Drândeci care afectează Iași, Vaslui și Galați.
- Doi fraţi din Galaţi, luaţi de ape sub ochii rudelor, au fost găsiţi morţi după două zile
- Stare de urgenţă în Polonia după inundaţiile fără precedent produse de ciclonul Boris. Regiuni întregi,...
- "Dacă era să auziţi cum urlau animale, sfârşitul lumii a fost". Bilanţul potopului din Galaţi: 7 morţi, 5.500...
Situația este atât de gravă încât starea de alertă va fi instituită în zonele afectate de inundațiile din Galați și din Vaslui pentru efectuarea urgentă a lucrărilor de reparații, atât la case și anexele distruse, cât și la drumuri, poduri și alte obiective de infrastructură locală.
Parlamentul European a anunțat că mâine va fi discutat în forul suprem european situația din țara noastră, dar și din celelalte țări europene afectate de acest ciclon.