Inundații în România: Se declară stare de alertă în Galați și Vaslui, anunță Ciolacu. Ajutor de până la 10.000 de lei pentru familiile afectate
Sunt în curs procedurile obligatorii pentru ca MAI să declare starea de alertă în Galați și Vaslui, grav afectate de ploile torențiale, declară premierul Marcel Ciolacu. Prim-ministrul a anunțat, luni, că fiecare familie afectată va primi un ajutor de urgență din partea Guvernului de maxim 10.000 de lei.
Familiile care au pierdut pe cineva drag vor primi un ajutor suplimentar de 10.000 de lei. Suma totală destinată acestui prim ajutor este de 100 de milioane de lei.
"Este un gest obligatoriu de solidaritate față de românii încercați greu de soartă. Prin acest cadru legislativ aprobat azi putem interveni cu ajutoare de urgență în orice altă zonă, dacă va fi nevoie. Sperăm să nu mai fie cazul și să depășim fără alte probleme majore acest episod de vreme severă. Evident, prioritatea o reprezintă efectuarea urgentă a lucrărilor de reparații, atât la casele și anexele distruse, cât și la drumuri, poduri și alte obiective de infrastructură locală. De aceea, la propunerea prefecților de Galați și Vaslui sunt în curs procedurile obligatorii pentru ca Ministerul Administrației și Internelor să instituie starea de alertă la nivelul celor două județe. Astfel autoritățile locale se pot mișca rapid pentru a contracta lucrări și servicii în termen extrem de scurt", declară Ciolacu.
Premierul a adăugat că toți copiii din comunele afectate trebuie să meargă în continuare la școală. Sunt localități unde școlile au fost grav avariate, "de aceea aprobăm eliberarea urgentă de la rezervele statului a 4 clădiri în care copiii pot învăța până când situația revine la normal".
Premierul a ținut să dea asigurări pentru locuitorii afectați de inundații că autoritățile nu se vor opri până când nu vor repara șoselele și podurile din zonă, până când nu vor reface toate locuințele distruse.
- Dezastru pe calea ferată. Tronsonul care leagă Galaţi de Bârlad a fost compet distrus de inundaţiile catastrofale
- Apă de aproape 2 metri în gospodăriile din Măstăcani. Autorităţile se plâng că sunt ignorate de oficialii de...
- "E munca de o viaţă. Cu ce s-o mai iau eu de la capăt acum?" În câteva ore de potop, oamenii au văzut cum s-a...
- Codul roşu de inundaţii, prelungit pe râuri din Galaţi, Vaslui şi Iaşi. Alerta hidrologică expiră marţi, la...
- Ministrul Educaţiei Ligia Deca, în vizită la şcolile din zonele afectate de inundaţii. Cursurile sunt suspendate...
- Promisiuni cu repetiţie: Viitura a trecut, autorităţile au plecat, iar oamenii au rămas din nou cu făgăduieli....
Bilanţul morților în inundațiile din judeţul Galați a ajuns la șapte
Trupul unui bărbat a fost descoperit ieri plutind pe marginea şoselei din comuna Slobozia Conachi. A fost purtat de viitură aproape 6 kilometri. Şi o persoană dispărută din localitatea Suhurlui a fost confirmată moartă aseară. Apele s-au retras, dar a rămas în urma lor un strat de mâl de jumătate de metru, inclusiv în case.
5.500 de locuinţe au fost avariate numai în judeţul Galaţi. 20.000 de oameni au fost afectaţi. În urma apelor a rămas un strat gros de mâl care acoperă totul în case. În locuințele oamenilor nu a mai rămas absolut nimic. Gospodării întregi sunt nenorocite, la fel ca și sute de familii.
Ploile torențiale care dus la inundații istorice în sudul Moldovei, în acest weekend, au distrus complet tronsonul de cale ferată care lega Galațiul de Bârlad. Imaginile cutremurătoare, publicate pe reţelele de socializare, arată dimensiunea dezastrului. În unele locuri, șina a rămas suspendată în aer, după ce s-a surpat terenul.
Codul roşu de inundaţii, prelungit în Galaţi, Vaslui şi Iaşi
Hidrologii au emis, luni, o nouă avertizare cod roșu de inundații pentru râuri din județele Iași, Vaslui și Galați. Avertizarea intră în această seară, la ora 18:00 și expiră marți, la ora 12:00.
Potrivit reprezentanţilor Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Vaslui – amonte S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi) este cod roșu de inundații. Avertizarea intră în vigoare luni, la ora 18:00 și este în vigoare până marți, la ora 12:00.
În același interval este în vigoare o avertizare hidrologică de cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Negreşti – amonte S.H. Bârlad şi afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui, Iaşi şi Galaţi), râul Bârlad – pe sectorul aval S.H. Bârlad (judeţele: Vaslui şi Galaţi), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut - afluenţii aferenţi sectorului amonte cu râul Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Iași, Vaslui și Galaţi).
De asemenea, luni, la ora 12, intră în vigoare atenționarea cod galben de inundații pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Siret – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci (judeţul Galaţi), Prut - afluenţii aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Botoșani și Iași), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi) şi Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Jijia (judeţele: Iași, Vaslui și Galaţi). Această avertizare este în vigoare până marți, la miezul nopții.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰