"Cu atâta am rămas. Şi-aşa mai trăim degeaba". Tanti Ioana și-a pierdut speranța. A muncit o viață, dar viitura i-a luat tot. Un container îi e casă acum
Dramele oamenilor din Galați, afectați de inundații, par că nu se mai termină. Au muncit o viață să aibă un acoperiș deasupra capului și bunurile necesare în casă și s-au trezit într-un container, fără nimic, nici măcar curent. Dorm pe jos, în frig sau câte 5 persoane înghesuite, pentru că agoniseala de o viață a fost luată de ape.
De Adrian Obreja la 26.09.2024, 10:58Indiferent că aveau case vechi sau noi, oamenii din Galați, loviţi de viitură, au rămas doar cu hainele de pe ei. Din locuințele cu două, trei sau patru camere, s-au trezit într-un container modular de câțiva metri pătrați. Container în care trebuie să se înghesuie toți membrii familiei.
Mulţi dintre oameni au fost nevoiţi să doarmă pe jos, direct pe podea, pentru că nu au absolut nimic, iar paturile abia au ajuns ieri. Containerele nu sunt racordate toate la sistemul electric şi nu se pot monta calorifere pentru a se încălzi noaptea, în condiţiile în care este foarte rece, mai ales dimineaţa.
"Am dormit pe jos. Am pus pături, plăpumi, oricum este foarte frig. Am dormit două nopţi jos, jos, pe pături", spune Ştefana Bodea - sinistrat.
Dramele oamenilor din Galați, afectați de inundații, par că nu se mai termină
- Nou ajutor pentru familiile afectate de inundaţiile din Galaţi. 15.000 de lei pentru fiecare gospodărie distrusă...
- Pompierul care a plecat să salveze vieţi, în timp ce casa lui era înghiţită de ape. A devenit eroul unui...
- Şefa ANM anunţă cod portocaliu de inundaţii în vest vineri, care se va suprapune peste vârful viiturii de pe...
- Casă de 300.000 de lei din Slobozia Conachi, luată de viitură. Proprietara muncise 20 de ani în străinătate...
Casa era una modestă, dar pentru cei trei membri ai familiei, mama și doi fii, era: acasă. Acum containerul pus la poartă, este: acasă!
"Momentan acuma e bine că nu e frig, dar la iarnă? La iarnă nu putem rezista în container", a continuat Ştefana Bodea - sinistrat.
Tanti Ioana are 74 de ani, a muncit o viață întreagă și a crescut 4 copii. Căsuța ei nu mai există. Și ea doarme în container și plânge zi și noapte.
"Din toată munca mea de o viaţă, cu atâta am rămas. Încotro o iei? De n-ar veni mai mare să ne termine de tot. Şi-aşa mai trăim degeaba", spune cu durere tanti Ioana.
"Este probabil problematic că mulți n-au avut niciun fel de avertizare din partea autorităților. Au aflat de la vecini că vine apa când deja a fost la ei în casă. Deci aici, la prevenție, la informare, este încă mult de lucru", a declarat Klaus Iohannis - preşedintele României.
În județul Galați, au fost afectate peste 7 mii de case. În cele mai multe dintre ele, nu se mai poate trăi, pentru că există riscul prăbușirii în orice moment.