Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cum au descoperit-o poliţiştii pe tânăra care s-a dat drept medic estetician şi a făcut zeci de intervenţii chirurgicale la cabinete din Bucureşti şi Constanţa

De la salon în celulă. O tânără din Bucureşti, care s-a dat drept medic estetician şi a făcut zeci de intervenţii chirurgicale, a fost ridicată de poliţie. 

De la 27.03.2024, 19:50
WhatsApp
Vezi și:

Poliţia s-a autosesizat după ce femeia a început să-şi facă reclamă pe internet. Cel puţin 20 de femei ar fi fost victimele acestei false doctoriţe. Se programau la ea în special pentru injectare de acid hialuronic sau micropigmentarea sprâncenelor. Din august 2022 şi până acum a încasat aproape 20.000 de lei.

Intervenţiile erau făcute fie la cabinetul din Capitală, fie la cel din Constanţa. Pe lângă faptul că femeia nu trecuse niciodată pe la Facultatea de Medicină, poliţiştii au constatat ca niciunul dintre cabinete nu avea avize de la DSP. Femeia de 31 de ani a fost audiată şi reţinută 24 de ore. Are acum dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii și înșelăciune. 

Femeia nu trecuse niciodată pe la Facultatea de Medicină

"Astăzi, 27 martie 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice  - Sector 2 au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară şi un mandat de aducere, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi şi înşelăciune", a transmis, miercuri, Poliţia Captalei.

Pe acelaşi subiect

Potrivit sursei citate, încă din august 2022, fără a deţine un titlu oficial de calificare în medicină, o femeie ar fi exercitat profesia de medic, pe teritoriul ţării noastre, prin efectuarea, în mod repetat, de intervenţii chirurgicale estetice minim invazive.  

"În concret, bănuita ar fi desfăşurat acte specifice profesiei de medic plastician/estetician sau dermatolog, pentru cel puţin 20 de femei, constând în injectări cu acid hialuronic, precum şi alte proceduri, la un sediu fără autorizaţie sanitară de funcţionare din Capitală, cât şi la un sediu din judeţul Constanţa. Astfel, bănuita ar fi obţinut foloase patrimoniale de la persoanele vătămate, în urma prestării acestor servicii medicale nespecializate şi neautorizate, în valoare de aproximativ 19.800 de lei", a mai transmis Poliţia.

Bogdan Dinu

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne. ...

tanara medic politisti bucuresti interventie chirurgicala
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Cele mai noi informații despre primul tur de vot
A1
Publicat 23.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Strategia SUA și a Europei ca să nu împingă India în brațele Rusiei
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024