Antena LIVE

Curs valutar

Video

Două locomotive s-au tamponat violent la Roșiori. O garnitură CFR Călători a lovit-o pe cea a unei firme private, care a deraiat

Accident feroviar în staţia Roşiori Nord. O locomotivă a CFR Călători, încercând manevra de regarare, s-a izbit violent într-o altă locomotivă a unui operator feroviar privat. Cel din urmă a deraiat, ajungând pe marginea şinelor. CFR a declanşat o anchetă internă. Nicio persoană nu a fost rănită iar circulaţia nu a fost afectată.

De la 05.07.2023, 22:27
WhatsApp
Vezi și:

”Referitor la incidentul feroviar de astăzi – 5 iulie 2023, din staţia Roşiori Nord, în jurul orei 11:00, pentru analizarea cauzelor producerii acestuia se constituie o comisie de cercetare formată din autorităţi legale competente, iar CFR Călători demarează o cercetare internă”, a comunicat CFR Călători.

Potrivit sursei citate, ”la manevra de regarare efectuată de o locomotivă izolată a CFR Călători – EA 428, s-a produs tamponarea unei locomotive tip DA a unui operator feroviar privat, cu deplasarea acesteia pe linie şi deraierea a 3 osii”.

”În urma impactului, personalul feroviar nu a fost rănit. Circulaţia trenurilor în zonă nu este afectată”, precizează CFR Călători.

Accidentele feroviare au curs în lanţ anul acesta

Pe acelaşi subiect

Acest accident vine după un altul, care a avut loc pe 13 martie, când două vagoane din compunerea unui tren privat de marfă încărcat cu autoturisme au deraiat la intrare în staţia Roşiori Nord, iar unul s-a răsturnat, a anunţat CFR SA. Din primele verificări a reieşit că mecanicul trenului de călători, care urma să intre în staţia Roşiori Nord la altă linie, a tamponat ultimul vagon al garniturii de marfă, aflată în mers pentru garare, conform unui comunicat al administratorului de infrastructură. 

Reamintim că în luna mai, un tânăr din Medgidia a reuşit să pătrundă în garnitura unei locomotive şi să o conducă 200 de metri. Un împiegat l-a oprit la timp, înainte să ajungă în faţa unui tren de călători şi să provoace o nenorocire.

În luna martie, un grav accident feroviar a avut loc în Gara CFR Galaţi, după ce sistemul de frânare al unei locomotive a cedat. O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite. Iar în mai, două locomotive s-au ciocnit frontal în Giurgiu, după ce unul dintre mecanici consumase alcool.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident feroviar cfr rosiori tamponare
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025