Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Marfar încărcat cu zeci de mașini noi, deraiat în Teleorman. Un tren cu peste 200 de călători la bord a frânat brusc, pentru a evita ciocnirea

Incident şocant pe linia ferată în Teleorman. Din primele informaţii, un tren de călători de pe ruta Arad-Bucureşti, cu peste 200 de oameni la bord ar fi ajuns din urmă un tren de marfă care ar fi fost deraiat. Trenul transporta zeci de maşini noi, în peste 20 de vagoane. S-a întâmplat între două localităţi din Teleorman, între Măldăeni şi Roşiori. Cei mai mulţi dintre călători dormeau, astfel că în momentul în care trenul intercity a frânat brusc au fost împinşi dintr-o parte în alta.

de Redactia Observator

la 13.03.2023 , 12:44

UPDATE: Conform ISU Teleorman, 12 persoane au fost rănite, dintre care 4 au fost transportate la spital, iar 8 nu au necesitat acest lucru, însă au fost asistate medical la fața locului. Două dintre victime, un bărbat de circa 46 de ani și o femeie de aproximativ 30 de ani, au fost transportate la UPU Alexandria, cu traumatisme la nivelul membrelor și capului, conștiente și cooperante, iar alte două persoane, un bărbat de circa 59 de ani și o femeie de aproximativ 61 de ani, au fost transportate la Spitalul Municipal din Roșiorii de Vede, cu traumatisme la nivelul membrelor.

UPDATE: „Din primele informații, trei pasageri din trenul IR 1822, Arad – București Nord, aflat în spatele trenului de marfă deraiat, în momentul frânării de urgență a trenului s-au lovit, aceștia fiind preluați de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri”, a anunțat compania CFR Călători.

Conform acesteia, ceilalți pasageri din tren au fost preluați de trenul IR 79, Budapesta – București Nord. CFR Călători transmite că, până la restabilirea circulației în condiții normale, sunt posibile și alte întârzieri în circulația trenurilor de călători.

Vezi și

Accident feroviar în Teleorman. A fost declanșat planul roșu de intervenție, o persoană a fost transportată la spital

Pe acelaşi subiect

La faţa locului este o adevărată mobilizare de forţe, au venit ambulanţe, maşini de poliţie şi de pompieri, iar în spitalele din zonă s-a declanşat planul rosu de intervenţie. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar una dintre ele a fost transportată la spital.

Ceilalţi călători au fost îmbarcaţi în mai multe autobuze, transportaţi apoi spre alt tren şi urmează să ajungă în Gara de Nord. 

"Este vorba de un tren de călători InterRegio 1822 Arad-Bucureşti, care a frânat de urgenţă, deoarece în faţa sa se afla un tren marfar probabil deraiat, nu ştim exact acest amănunt, cei de la  CFR vor preciza corect. În urma aceste frâne de urgenţă, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri de specialitate, motiv pentru care noi am activat şi planul roşu de intervenţie pentru că vorbim de un tren de persoane cu peste 100 de călători. La faţa locului s-au deplasat două descarcerări, o maşină de transport personal şi victime multiple, şapte SMURD-uri, opt SAJ-uri, o maşină de stingere şi două autospeciale de primă intervenţie şiu comandă, plus trei microbuze. Au fost cinci victime care au necesitat îngrijiri medicale, o victimă  de 46 de ani cu un traumatism cranio-facial care a fost transportată la Spitalul Judeţean Alexandria, iar alte patru victime, respectiv două persoane de 70 de ani, un bărbat de 50 de ani şi un bărbat de 45 de ani, care acuzau diferite traumatisme, au refuzat să meargă la spital, deci una singură a mers la spital. Toate persoanele, toţi călătorii, vor fi preluaţi cu ajutorul acestor microbuze şi transportaţi la staţia CFR Roşiorii de Vede, unde CFR a precizat că va veni un tren pentru a-i prelua", a declarat Adrian Dragomir, de la ISU Teleorman.

Reprezentanţii CFR nu au putut fi contactaţi pentru a da detalii despre ce s-a întâmplat cu cele două trenuri în Teleorman. Poliţia a deschis deja un dosar penal.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Marfar încărcat cu zeci de mașini noi, deraiat în Teleorman. Un tren cu peste 200 de călători la bord a frânat brusc, pentru a evita ciocnirea