"Festival of Lights" colorează clădirile din Timişoara. Ce program are primul eveniment din anul 2023
Finalul de an aduce în Timişoara mai multă lumină. În oraşul de pe Bega a început Festival of Lights, un spectacol de lumini, proiecţii spectaculoase, artificii şi jocuri de lasere. Showurile se desfăşoară până pe 2 ianuarie şi marchează intrarea în anul în care Timişoara va deveni Capitala Europeană a Culturii.
De Redactia Observator la 30.12.2022, 09:17Piața Unirii din Timișoara s-a umplut aseară de lumină, sunet şi culoare. A fost prima seară din cele cinci în care se desfăşoară Festival of Lights, un spectacol de lumini, proiecții, artificii și lasere. Practic, în Timişoara ajung cele mai noi tehnici multimedia.
Cei care trec prin zona ce leaga Piaţa Unirii de Bastionul Maria Theresia vor parcurge un traseu spectaculos, pe clădirile emblematice ale orașului putând fi admirate instalații new media, video mapping și light design.
"Frumos de tot, frumos, mişcare, muzică. Acum am prins începutul şi vrem să mergem şi la Bastion, unde mai este un spectacol de lumini", a spus un cuplu. Punctul culminant va fi în noaptea de Revelion, când va urca pe scenă artistul spaniol Danny Avila, unul dintre cei mai cunoscuți DJ din lume.
Festival of Lights, primul eveniment din 2023
- Lights On 2022, festivalul luminilor, începe la Bucureşti. Luna, principala atracţie din acest an: unde poate fi...
- Festivalurile Reading şi Leeds 2023. Billie Eilish, Sam Fender şi Lewis Capaldi vor fi cap de afiş
- Imagine Dragons, la UNTOLD 2023. Organizatorii au anunțat primul mare nume pentru a opta ediție
"Festival of lights este primul eveniment din 2023, care marchează trecerea în anul in care Timişoara devine Capitala Europeană a Culturii. Nu a mai vazut Timişoara astfel de show. Infrastructura, echipamentele şi tehnologia folosită în crearea şi în gestionarea acestui show sunt la cel mai înalt nivel", a declarat organizatorul, Victor Balaniuc.
"Într-o perioada în care tehnologia reprezintă una dintre cele mai importante chei în orice activitate artistică, Festival of Lights propune integrarea în mediul urban a artei multimedia", a spus directorul de creaţie al festivalului, Elena Adorian.
Pentru Timişoara, lumina este emblematică. Orașul devenea în anul 1884 primul din Europa iluminat electric.