Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Lights On 2022, festivalul luminilor, începe la Bucureşti. Luna, principala atracţie din acest an: unde poate fi admirat spectacolul

Începe festivalul internaţional al luminilor, Lights On, la Bucureşti! Vor fi expuse Instalaţii spectaculoase, ale unor artiști din Marea Britanie, Franța, Olanda și România.

de Andreea Milea

la 09.12.2022 , 20:36

Noi suntem în parcul Ioanid din Sectorul 2, aici unde se află şi vedeta acestui festival. Dacă anul trecut aici am văzut globul pământesc, anul acesta, acelaşi artist britanic a reprodus Luna. Aşa cum o vedeţi, în această dimensiune, luna de aici este de 500.000 de ori mai mică decât luna în mărime naturală si o veţi putea vedea aici timp de 10 zile.

Interesant este că anul acesta putem vedea, în timp real, cât curent consumă ledurile ce compun aceste instalaţii. De exemplu, luna acum are un consum de 400 waţi pe oră. În total sunt 9 instalaţii spectaculoase, le găsiţi în parcul Ioanid, Icoanei, Morarilor, Păsărari şi în curtea Universităţii de Construcţii. Puteţi să le admiraţi din seara aceasta. În week end s-ar putea să fie cam aglomerat, dacă ne luăm şi după experienţa anului trecut, dar aveţi timp să le vedeţi şi în timpul săptămânii, până pe 18 decembrie.

Vezi și
Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Lights On 2022, festivalul luminilor, începe la Bucureşti. Luna, principala atracţie din acest an: unde poate fi admirat spectacolul