Fiul fostului fotbalist Cosmin Paşcovici, final tragic. Mesaje emoţionante de la jucătorii naşionalei
Tragedie în familia fostului fotbalist Cosmin Paşcovici. Fiul lui Denis a murit aseară la doar 14 ani. După lungi suferinţe. Toată copilăria a stat prin spitale şi a suferit multiple operaţii pe creier. Părinţii s-au dedicat complet lui.
De Redactia Observator la 13.10.2018, 00:19Tragedie în familia fostului fotbalist Cosmin Paşcovici. Fiul lui Denis a murit aseară la doar 14 ani, după lungi suferinţe. Toată copilăria a stat prin spitale şi a suferit multiple operaţii pe creier. Părinţii s-au dedicat complet lui. Tatăl a renunţat la carieră şi a muncit chiar şi pe tractor, în Franţa, pentru a strânge bani de operaţii.
Alexandru Maxim, cel care a dat golul victoriei, şi Echipa Naţională a României, au transmis un mesaj emoţionant familiei. Şi fostul antrenor al lui Cosmin a transmis un gând bun.
PETRE GRIGORAŞ, antrenor Farul Constanţa: Au suferit foarte mult, suntem alături de el şi sperăm să depăşească această fază şi să meargă în continuare. Să fie mândri totuşi că au avut un luptător care a trecut prin zeci de operaţii şi s-a luptat cu viaţa... dar viaţa a fost atât de crudă pentru el...
Denis Paşcovici a fost diagnosticat cu tumoare pe creier când avea doar doi ani. Tot atunci a trecut prin prima operaţie. Au urmat alte 16. Cosmin, tatăl lui, a renunţat la cariera de fotbalist şi s-a dedicat copilului. Iniţial a devenit antrenor, apoi, pentru a strânge bani pentru tratament , a ajuns chiar să lucreze pe un tractor în Franţa.
Fiecare zi din viaţa lui Denis a costat. Bani şi suferinţă. Din când în când, făcea progrese şi oferea speranţe. Apoi, boala recidiva...
Aseară, nu s-a mai putut face nimic pentru el. Băiatul a stat întreaga copilărie prin spitale, unde s-a infectat şi cu bacterii. Dar părinţii au găsit mereu puterea să lupte pentru el.
Astăzi, trupul neînsufleţit a fost depus la Capela Casa Albastră, tot în Constanţa. Denis va fi înmormântat duminică.