A murit fiul fostului fotbalist Cosmin Pașcovici. Denis, un copil cu peste 12 operații, dintre care 4 pe creier, suferise un atac cerebral
Fiul fostului fotbalist dinamovist Cosmin Pașcovici, Denis, un copil cu peste 12 operații, dintre are 4 pe creier, a murit la câteva zile după ce a suferit un atac cerebral.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Fiul fostului fotbalist dinamovist Cosmin Pașcovici, Denis, un copil cu peste 12 operații, dintre are 4 pe creier, a murit la câteva zile după ce a suferit un atac cerebral.
Anunțul a fost făcut, joi seară, de Federaţia Română de Fotbal (FRF), chiar înaintea partidei cu Lituania, din Liga Naţiunilor.
“În această seară s-a stins din viaţă Denis, băiatul fostului internaţional Cosmin Paşcovici. Tatăl său le transmisese tricolorilor, la Vilnius, ultima dorinţă a fiului aflat în suferinţă după un atac cerebral”, se arată pe site-ul frf.ro.
Sâmbătă, Denis Pașcovici a suferit un atac cerebral, creierul său fiind inundat cu sânge.
Din păcate, băiețelul de 13 ani nu a mai putut fi salvat.
Denis Pașcovici, 12 operații, dintre care 4 pe creier
Fiul fostului jucător dinamovist Cosmin Pașcovici, Denis, a suferit 12 intervenții chirurgicale, dintre care 4 la cap, după ce la vârsta de 2 ani i s-a descoperit o tumoră pe creier.
Prima dată a fost operat pe creier la București, după care au urmat alte intervenții la Institutul Oncologic Gustave Roussy, din Paris, cel mai mare din Europa.
Denis a reușit să învingă cancerul, după ce medicii francezi i-au extirpat 80% din creier.
Cu toate acestea, Denis nu a avut tulburări locomotorii, ci doar vorbea mai greu.
În 2016, Denis Pașcovici s-a confruntat din nou cu probleme grave, din cauza microbilor din spitale.
Băiatul a luat infecţii nosocomiale la Spitalul Judeţean Constanţa, în urma unei simple traheostomii.
"Denis este în stare vegetativă, starea lui este critică", declara atunci Ionela Paşcovici, mama lui Denis.
După zece zile, el ieșea din comă.
Pentru a acoperi cheltuielile de care avea nevoie fiul său, Cosmin Pașcovici, care a avut și o apariție la echipa națională a României, s-a angajat ca tractorist în Franţa.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰