GreenSounds Festival a ajuns la cea de-a doua ediție
Anul trecut, primeam un semnal, anul acesta deja este un festival. GreenSounds se ţine şi anul acesta în parcul Herăstrău din Bucureşti, ba chiar la o scară extinsă pentru că a avut mare succes anul trecut.
De Redactia Observator la 20.08.2015, 11:24Anul trecut, primeam un semnal, anul acesta deja este un festival. GreenSounds se ţine şi anul acesta în parcul Herăstrău din Bucureşti, ba chiar la o scară extinsă pentru că a avut mare succes în 2014.
Sunt diferite standuri în care au de la mâncare până la suveniruri speciale şi bineînţeles sunt concerte. GreenSounds este un festival diferit faţă de cele de care aţi mai auzit, şi asta pentru că aduce în prim plan o muzică non-comercială, eclectic music. Îmi e foarte greu să vă explic cum sună pentru că artiştii fac tot felul de combinaţii de genuri, care capătă denumiri de toate felurile, dar în principiu este o muzică interesantă, altceva faţă de ce auzim la radio, un fel de artă cu care GreenSounds Festival vă invită cumva la o detoxifiere a minţii.