Guru Adi de la Brad, vesel la eliberarea din arest, spune că i-a plăcut închis: "Mă bucur că am stat aici"
Guru din Apuseni este liber. Liderul comunităţii "Copiii Soarelui" a fost pus sub control judiciar, adică doar va da cu subsemnatul la Poliţie în următoarele 60 de zile. Adi de la Brad a contestat arestul preventiv invocând probleme grave de sănătate. Acuzat de viol, şantaj, hărţuire sexuală şi interzicerea accesului la educaţie, bărbatul a ieşit din sediul Poliţiei ...cu zâmbetul pe buze.
De Redactia Observator la 02.06.2022, 19:12''O decizie pozitivă şi mă bucur că am stat aici, pentru că am devenit un om matur şi un om puternic.''
Zâmbitor şi încrezător. Aşa a părăsit arestul preventiv liderul comunităţii "Copiii Soarelui". "Adi de la Brad" a fost adus astăzi în faţa instanţei şi a solicitat să fie judecat în libertate. S-a plâns de condiţiile din detenţie şi a invocat grave probleme medicale.
Aurel Moldovan, avocat: Măsura arestului preventiv este abuzivă. Doreşte să fie lăsat în libertate, să se ducă acasă. Este foarte bolnav, are două preinfarcturi.
Liderul comunităţii spirituale "Copiii Soarelui" a fost arestat preventiv săptămâna trecută, este acuzat de viol, şantaj, hărţuire sexuală şi interzicerea accesului la educaţie. Potrivit unor surse din anchetă, el şi-ar fi trecut pe numele său copiii din comunitate, tocmai pentru a-i ţine legaţi de loc, de un sătuc din Munţii Apuseni.
- Guru din Hunedoara, sub control judiciar. Bărbatul s-a plâns de condiţiile din detenţie
- "El reuşea cu 7 femei să se descurce!" Mărturii fără perdea din comunitatea Copiii Soarelui, condusă de Adi de...
- "Copiii Soarelui" de pe moşia lui guru Adi de la Brad: fără medic de familie, trataţi cu produse naturiste
Adi de la Brad neagă toate acuzaţiile aduse
Bărbatul de 59 de ani a negat toate acuzaţiile.
''Cum vi se par acuzaţiile care vi se aduc?
Nefondate.''
Aurel Moldovan, avocat: Este o singură sesizare de viol a unei părţi vătămate, făcute după 7 ani de zile, care nu e dovedită sub nicio formă.
În plus, avocatul a venit şi cu o explicaţie pentru care copiii trecuţi pe numele bărbatului nu sunt înscrişi la nicio şcoală.
Aurel Moldovan, avocat: Acei minori erau înscrişi în şcoli private în California, în Nevada, peste tot în lume.
Pentru următoarele 60 de zile, guru din Apuseni va fi cercetat sub control judiciar.