Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Copiii Soarelui" de pe moşia lui guru Adi de la Brad: fără medic de familie, trataţi cu produse naturiste

"Copiii Soarelui" de pe moşia lui guru Adi de la Brad: nu mergeau la şcoală în România, nu aveau medic şi erau trataţi cu produse naturiste. 12 copii, cel mai mic având doar 4 luni, au fost găsiţi de autorităţi în comunitate la începutul săptămânii trecute. Surse Observator susţin că autorităţile s-au bâlbâit şi le-au lăsat pe mame să dispară cu copiii. Abia când presa a mediatizat cazul, s-ar fi hotărât să acţioneze. În urmă cu puțin timp, Consiliul Județean Hunedoara a făcut mai multe precizări despre situația minorilor din comunitatea "Copiii Soarelui".

de Redactia Observator

la 30.05.2022 , 13:58

Referitor la informațiile apărute în spațiul public în cazul acțiunii organelor de cercetare penală care vizează activități derulate în cadrul unei comunități din comuna Ribița, Biroul de Presă al Consiliului Județean Hunedoara a transmis câteva precizări cu privire la cazul comunității "Copiii Soarelui".

"Copiii Soarelui", fără medic de familie. Erau trataţi cu produse naturiste

"La data de 24 mai 2022, urmare a solicitării venite din partea IPJ Hunedoara – Serviciul Investigații Criminale, un număr de 3 angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, respectiv doi psihologi și un asistent social, au însoțit organele de cercetare penală la perchezițiile efectuate în cătunul Pleșa, satul Dumbrava de Sus, comuna Ribița, la membrii comunității „Copiii Soarelui”. În cadrul acestei acțiuni au fost identificați 12 minori cu vârste cuprinse între 4 luni și 12 ani care erau însoțiți de aparținători legali (de către ambii părinți sau doar de mamă, după caz). Minorii au fost identificați de către organele de cercetare penală în baza certificatelor de naștere. În baza examinării la fața locului s-a constatat că minorii au o dezvoltare fizică adecvată vârstei și nu prezintă forme de abuz fizic. Conform declarațiilor aparținătorilor legali, minorii nu sunt înscriși pe lista vreunui medic de familie, în caz de boală aceștia fiind tratați cu produse naturiste. De asemenea, în cazul copiilor cu vârstă de școlarizare, s-a stabilit că aceștia nu frecventează forme de învățământ de stat în România, părinții prezentând documente potrivit cărora minorii ar urma cursuri la o unitate școlară din Statele Unite ale Americii, acest aspect fiind în prezent verificat. Facem precizarea că prezența reprezentanților DGASPC Hunedoara la acțiunea din data de 24 mai 2022 a avut ca scop evaluarea minorilor prezenți în comunitate și respectarea drepturilor acestora. Pentru lămurirea aspectelor legate de „ridicarea” minorilor vehiculate în spațiul public, subliniem că, potrivit art. 60 lit. a) – e) din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, de măsurile de protecţie specială, instituite de prezenta lege, beneficiază: copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela; copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora; copilul abuzat sau neglijat; copilul găsit sau copilul părăsit în unităţi sanitare; copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal. Având în vedere contextul juridic, reprezentanții DGASPC Hunedoara au apreciat că, potrivit legislației în vigoare, la data respectivă nu existau motive legale pentru ca minorii să fie preluați în vederea instituirii de măsuri speciale de protecție. La data de 27 mai 2022, reprezentanții DGASPC Hunedoara au fost solicitați de către IPJ Hunedoara și Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad în vederea „identificării și ridicării” minorilor aflați în locația amintită mai sus, în vederea instituirii de măsuri legale. Urmare a deplasării la fața locului, reprezentanții DGASPC Hunedoara, ai autorităților locale și ai organelor de cercetare penale nu au găsit persoane minore, doar persoane adulte membre ale comunității, mamele și copii nefiind în locație. În prezent, DGASPC Hunedoara a solicitat IPJ Hunedoara să dispună măsurile necesare pentru găsirea minorilor și a aparținătorilor în vederea clarificării aspectelor legate de posibile încălcări ale drepturilor fundamentale reglementate de Constituția României, respectiv dreptul la învățătură (art. 32) și dreptul la ocrotirea sănătății (art. 34). DGASPC Hunedoara își exprimă întreaga disponibilitate de a colabora cu organele de anchetă în limita atribuțiilor stabilite prin legislația în vigoare. În ceea ce privește cauza penală care vizează activitatea comunității amintite, facem precizarea că ancheta se derulează strict de către organele de cercetare penală", este mesajul postat pe Facebook de reprezentanții CJ Hunedoara.

Vezi și

Cazul "Guru de la Brad", altă intervenţie cu întârziere

Pe acelaşi subiect

Primele percheziţii în comunitatea condusă de Adi de la Brad au fost în urmă cu o săptămână. Surse Observator spun că asistenţii sociali au ratat atunci ocazia de a prelua copiii crescuţi în sălbăticie, departe de şcoală. Şi abia trei zile mai târziu, după ce cazul a fost intens mediatizat, Direcţia pentru protecţia copilului a încercat să aplice legea. 

"Localnicii spun că au numărat 15 maşini de poliţie în momentul în care au venit după Farcaş Ardelean mai mult decât atât, anchetatorii au cerut ajutorul oamenilor de aici ca să le pună la dispoziţie tractoare ca să ajungă la acel centru de meditaţie, pentru că drumule ste inaccesibil inclusiv pentru vehiculele de teren", relatează reporterul Observator Iulia Pop.

Avocatul lui Adi de la Brad spune că autorităţile ştiau demult ce se întâmplă cu Copiii Soarelui

Avocatul autoproclamatului lider spiritual susţine că reprezentanţii de la protecţia copilului monitorizau de 14 ani copiii din comunitate, dar nu li s-ar fi părut nimic suspect. 

Aurel Moldovan, avocatul lui Ardelean Farcaş: "Din 2008 si pana în prezent au fost de nenumărate ori reprezentanţii dgaspc si au avut liste cu toţi copiii care sunt în zonă şi au considerat că nu sunt probleme".

Geanina Ianc, DGASPC: "Copii dormeau in aceleasi dormitoare cu parintii, in paturi supraetajate, fara saltele. De lemn paturille. Lua micul dejun si cina in spatiile lor, iar pranzul era luat la comun in asazisa sala de mese, stateau pe saltelel si mancau pe genunchi".

Cei 23 de minori din secta ''Copiii Soarelui'' au dispărut cu mamele lor

Apărătorul susţine că şi alţi oficiali ar fi ştiut ce se întâmplă în comunitate. 

Aurel Moldovan, avocatul lui Ardelean Farcaş: "Dacă se întampla ceva din 2008 până acum, autoritățile chiar nu ştiau nimic, adică primarul se duce la petrecere acolo şi întreţine relaţii sexuale cu cine îşi doreşte şi nimeni nu ştie nimic. Bineînțeles că s-a întâmplat asta".

Reporter: "Care primar?"

Aurel Moldovan, avocatul lui Ardelean Farcaş: "Din Brad, care. Să nu mă facă să vorbesc lucruri".

Florin Cazacu, primar Brad: "Nici vorbă. O singură dată acum foarte mulți ani, peste 15 ani, a fost organizat un eveniment porți deschise, Ziua Scorpionului și am fost să văd. Deci sigur nu e vorba de primarul de la Brad, sigur 100 la sută".

Oficialii recunosc că au pierdut pe drum 23 de copii şi mamele lor

Geanina Ianc, DGASPC: "Pe drum am întâlnit o masiă în care erau două persoane de sex masculin în față, iar în spate am zărit două mame cu mai mulți copii. Am considerat că sunt din cadrul asociației. Drumul fiind îngust am încetinit. Ne-am dat jos, am încercat să oprim cealaltă mașină, nu s-a putut". 

Aurel Moldovan, avocatul lui Ardelean Farcaş: "Au plecat cu părinții acolo unde au considerat părinții pentru că s-au simțit agresați, molestati, le-au speriat copiii".

Guru Adi de la Brad susţine că totul e o înscenare

Guru Adi de la Brad susţine prin vocea apărătorului său că totul e o înscenare.

Aurel Moldovan, avocatul lui Ardelean Farcaş: "Vă întrebați că poate au fost manipulate să spună ceva împotriva acestei persoane sau a acestei comunități tocmai pentru a-l deposeda de cele 50 de hectare de teren pe care le are".

Aproximativ 60 de persoane din comunitatea "Copiii Soarelui" erau înregistrate la primăria din comuna Ribiţa: bărbaţi, femei şi copii. 

Călin Marian, prefect Hunedoara: "Trăiau la comun, erau persoane din mai multe zone ale ţării. Veneau, își declarau terenurile pentru a și lua subvențiile, cultivau teren, creşteau animale. Se spunea că prestează şi online anumite servicii, sunt oameni cu mulţi cu studii superioare".

Aurel Moldovan, avocatul lui Ardelean Farcaş: "Nimeni nu a trăit constrâns, forţat, ameninţat, ca să eliminăm ipoteza infracţiunii de şantaj. Nicio femeie nu a fost violată, dacă a întreţinut relaţii sexuale, a fost deliberat, cu propria ei voinţă şi conştiinţă, dacă a rămas însărcinată, a fost voinţa ei".

Astăzi, Protecţia Copilului va cere ordonanţă preşedinţială şi mandate, pentru a lua mamele şi copiii care locuiau la Dumbrava de Sus sub protecţia statului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » "Copiii Soarelui" de pe moşia lui guru Adi de la Brad: fără medic de familie, trataţi cu produse naturiste