''Îi mulţumim Domnului, îi aducem slavă.'' Marşul Învierii, reluat la Bistriţa după doi ani de pandemie
Marşul Învierii a fost reluat la Bistriţa, după doi ani de pauză, din pricina pandemiei. Mii de credincioşi au mărşăluit pe străzile oraşului, încrezători că Învierea Domnului va aduce pace atât în suflete, cât şi în întreaga lume.
De Redactia Observator la 24.04.2022, 10:24Mii de credincioşii din Bistrița au ieşit ieri la Marșul Învierii. Cu pace în inimi, mai liniștiţi și împăcaţi sufleteşte, oamenii au mărșăluit pe principalele artere ale orașului.
''Îi mulţumim Domnului, îi aducem slavă.''
''Sentiment de emoţie, pentru că Iisus Hristos a înviat pentru noi, iar noi trebuie să ne arătăm recunoştinţa.''
"Cred că este despre speranţă acest marş al Învierii, Domnul nostru, IIsus Hristos ne-a spus 3 lucruri dupa înviere: pace, nu vă fie frică şi îndrăzniţi. Cred că despre asta trebuie să fie Paştele în acest an."
Marşul Învierii a fost pus pe pauză din cauza pandemiei
În ultimii doi ani, la Bistriţa nu a mai avut loc Marşul Învierii, evident, din cauza pandemiei. Acum, însă, mii de oameni au participat la acest eveniment. Marșul credincioşilor a fost organizat de Bisericile Evanghelice din Bistrița, dar la el au participat oameni de toate religiile. Toţi sunt convinși că Învierea este despre lumina care învinge moartea și întunericul, iar în acest context nu contează orientarea religioasă.
"Hristos a murit pentru toţi. Nu neapărat pentru penticostali, baptişti, ortodocşi. Hristos e unic."
Ioan Repede, organizator: Dumnezeu să binecuvânteze Marşul Învierii, această manifestare pentru domnul nostru IIsus Hristos care a înviat din morţi.
Evenimentul s-a încheiat cu un concert de muzică religioasă.