Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bucureştenii au mers în număr mare să celebreze Învierea Domnului:''Să ne rugăm şi să aducem lumină în sufletul tuturor''

În Capitală, bisericile au fost învăluite în lumină, noaptea trecută. Străzile care înconjurau lăcaşurile de cult au fost arhipline. Mii de credincioşi s-au rugat, au luat lumină şi au cântat Hristos a Înviat. Oamenii s-au întors acasă cu lumânările aprinse şi cu speranţa că pot trăi o viaţă normală.

de Andreea Milea

la 24.04.2022 , 10:17

''Mi-a fost dor de atmosfera şi de sentimentul creştinismului care ne uneşte pe noi românii!'' 

Unite de acelaşi dor, mii de suflete şi-au împărţit lumină la mânăstirea Caşin din Bucureşti. Cu smerenie şi cu inimile curate, mii de credincioşi au ascultat îndemnul preotului. Bucuria Învierii a fost, poate, mai mare ca oricând pentru credincioşii care, după o îndelungată aşteptare, au putut să fie din nou împreună într-o zi de mare sărbătoare. 

''Abia aşteptam! Îmi place foarte mult să fim aşa mulţi, să ne rugăm împreună şi să aducem mai multă lumină în sufletul tuturor!''

Vezi și

Citește și: De ce mâncăm iepurași din ciocolată de Paște

Pe acelaşi subiect

''Acum doi ani am fost toţi doar în casă, anul trecut la foarte mare distanţă, acum parcă ne-am adunat cu toţii!''

În vreme de război, gândurile s-au îndreptat către pace în lume

Şi la Patriarhie, mii de oameni au înconjurat lăcaşul de cult. În plin război din Ucraina, gândurile şi rugăciunile Preafericitului Daniel s-au îndreptat către pace.

Patriarhul Daniel: Sfinte sărbători cu bucurie şi pace, armonie, ajutor. Să ne ajute Dumnezeu să fie pace în toată lumea şi să înceteze războiul din ţara vecină, din Ucraina! 

Toate bisericile din Bucureşti au fost pline în Noaptea Sfântă.

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Bucureştenii au mers în număr mare să celebreze Învierea Domnului:''Să ne rugăm şi să aducem lumină în sufletul tuturor''