Antena LIVE

Curs valutar

Video

Închisoare pe viață pentru Raimond Căldăraru, gorjeanul care și-a ucis cu sălbătăcie fosta iubită. Ionela a fost înjunghiată chiar lângă casa părinților

Tribunalul Gorj l-a condamnat, marți, la închisoare pe viață pe Raimond Călin Căldăraru, tânărul care, în iulie anul trecut, a ucis-o pe fosta sa iubită, Denisa Ionela Martin, în vârstă de numai 19 ani. Decizia nu este una definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

De la 12.10.2022, 13:08
WhatsApp
Ionela a fost ucisă de fostul iubit, în Gorj, chiar în fața casei părinților ei. Închisoare pe viață pentru Raimond Căldăraru Arhiva

Ieri, după un an și trei luni de la crimă, judecătorii Tribunalului Gorj l-au condamnat pe Raimond Călin Căldăraru la detenție pe viață, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat cu premeditare și 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, de o persoană înarmată. Tânărul are interdicție de a se apropia de membrii familiei Ionelei timp de 5 ani.

În plus, Căldăraru este obligat să plătească părților civile despăgubiri în cuantum de câte 100.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru fiecare.

Redăm mai jos, integral, soluția pe scurt a Tribunalului Gorj:

"În baza art. 188 alin. (1) C.pen., raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) C.pen. condamnă inculpatul CĂLDĂRARU CĂLIN RAIMOND, la: - detenţiunea pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat cu premeditare împotriva persoanei vătămate Martin Ionela Denisa. În baza art. 65 alin. (1) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a comunica cu membri de familie ai victimei, ori de a se apropria de aceştia, respectiv: Martin Ion, Martin Simona şi Martin Ianis-Alexandru, în condiţiile art. 65 alin. (3) C.pen. În baza art. 205 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) şi c) C.pen. condamnă acelaşi inculpat la: - 10 (zece ani) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, de o persoană înarmată și care a pus în pericol viața, persoanei vătămate Martin Ionela Denisa. În baza art. 67 alin. (2) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a comunica cu membri de familie ai victimei, ori de a se apropria de aceştia, respectiv: Martin Ion, Martin Simona şi Martin Ianis-Alexandru, pe o durată de 5 ani. În baza art. 65 alin. (1) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a comunica cu membrii de familie ai victimei, ori de a se apropria de aceştia, respectiv: Martin Ion, Martin Simona şi Martin Ianis-Alexandru, în condiţiile art. 65 alin. (3) C.pen. În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. a) C.pen. contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, respectiv detenţiunea pe viaţă şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a comunica cu membri de familie ai victimei, ori de a se apropria de aceştia, respectiv: Martin Ion, Martin Simona şi Martin Ianis-Alexandru, pe o durată de 5 ani. În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă rezultantă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) şi n) C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a comunica cu membri de familie ai victimei, ori de a se apropria de aceştia, respectiv: Martin Ion, Martin Simona şi Martin Ianis-Alexandru, în condiţiile art. 65 alin. (3) C.pen. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C.pr.pen. constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat în cauză, de la data de 15 iulie 2021 până la zi. În baza art. 399 alin. (1) şi (4) C.pr.pen. cu aplicarea art. 362 alin. (2) C.pr.pen. raportat la art. 208 alin. (2), (3) şi (4) C.pr.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului dispusă faţă de inculpat prin încheierea penală nr. 42/16.07.2021, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj. În baza art. 7 cu ref. la pct. 1 din anexa Legii nr. 76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a sentinţei în vederea introducerii acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 404 alin. (4) lit. f) şi art. 162 alin. (1), (2) şi (3) C.pr.pen. ataşează şi păstrează la dosarul cauzei a următoarelor mijloace materiale de probă: ----, depuse la camera de corpuri delicte a Tribunalului Gorj, înregistrate în Registrul corpurilor delicte la poziţia 14/2021, care se arhivează odată cu dosarul cauzei, la rămânerea definitivă a hotărârii. Admite în parte acţiunea civilă formulată de Martin Ion şi Martin Simona. În baza art. 19, art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 1.349 alin. (1) şi (2) şi art. 1.357 C.civ., cu aplicarea art. 1.391 alin. (2) C.civ., obligă inculpatul să plătească părţilor civile, despăgubiri, în cuantum de câte 100.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru fiecare. În baza art. 397 rap. la art. 2502 C.pr.pen., men?ine măsura asiguratorie a sechestrului asupra autoturismului marca --- seria --, fabricat în anul 2007, culoare gri, cu numărul de înmatriculare ----, evaluat provizoriu la suma de 3.000 de euro, aflat în proprietatea inculpatului Căldăraru Călin Raimond, măsură dispusă prin ordonanța din data de 31.08.2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, restituit martorului Căldăraru Pendus, în calitate de custode, acesta având posibilitatea de a folosi autoturismul, prin aceeași ordonanță, pusă în aplicare la 7.09.2021. În baza art. 398 C.pr.pen. cu aplicarea art. 274 alin. (1) C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 3.866 lei cheltuielile judiciare avansate de stat, din care suma de 866 lei cheltuieli din faza urmăririi penale".

Pe acelaşi subiect

Decizia magistraților gorjeni nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Ionela ar fi depus mai multe plângeri la poliție pe numele lui Căldăraru, înainte să fie ucisă

În noaptea de 14 spre 15 iulie 2001, Ionela a fost ucisă de bărbatul pe care îl părăsise cu un an în urmă. Fata se afla într-o maşină cu iubitul ei de la vremea respectivă, în apropierea casei, în Baia de Fier, atunci când Raimond ar fi scos-o cu forţa, rănind-o cu un cuţit. A tras-o apoi în maşina lui şi a plecat înainte ca cineva să poată riposta. 

Părinţii fetei au alertat poliţiştii, care l-au prins pe fugar în Târgu Jiu. Pe fată au găsi-o fără suflare pe bancheta din spate a mașinii. "În jurul orelor 1 - 1.30, în urma apelurilor la 1112, poliţişti din cadrul biroului rutier, au intervenit de urgenţă, au pătruns în curtea locuinţei din Târgu Jiu şi au identificat pe bancheta din spate victima, deja decedată", a declarat atunci Cristina Ciobanu, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Fata de 19 ani ar fi depus mai multe plângeri la poliţie pe numele bărbatului, înainte să fie ucisă. I s-ar fi spus însă că, pentru a se putea face ceva, trebuie prins în flagrant.

- Articol realizat cu ajutorul informațiilor obținute de reporterii Observator Diana Speretoiu și Alin Stan - 

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

raimond caldararu condamnare ionela tanara ucisa gorj
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024