Încoronarea Regelui Charles. Corespondenţă Observator de la Londra: Oameni din toate colţurile lumii au venit să ia parte la evenimentul istoric
Sunt momente istorice în Marea Britanie. Mâine, Charles al III-lea va fi încoronat oficial rege al Marii Britanii. La Londra, au ajuns invitaţi de seamă, preşedinţi de stat, milioane iubitori ai familiei regale sau curioşi care vor să ia parte la acest moment unic. La Londra este şi echipa Observator, Mădălina Iacob şi Marius Augustin.
De Mădălina Iacob la 05.05.2023, 20:38Mădălina Iacob, reporter Observator: "Vă salut din inima Londrei. O efervescenţă, aşa se simte acum aici, în centrul oraşului. Vreau să vă spun că suntem pe bulevardul pe care mâine regele şi regina vor trece cu caleaşca imediat după ceremonia de încoronare. Suntem în locul în care l-aţi văzut în imaginile Observator, la noi, în aceste zile, locul în care au campat zeci de britanici, de turişti din toată lumea, în speranţa în care vor reuşi să îl vadă pe regele Charles al III-lea, în speranţa în care poate vor reuşi să dea mâna cu majestatea sa. Să ştiţi că astăzi norocul le-a surâs unora dintre ei, pentru că regele Charles al III-lea a trecut de câteva ori cu maşina casei regale pe aici, pe bulevardul pe care îl vedeţi în aceste momente în imagini. Este un moment unic şi acea energie a fost cu totul şi cu totul specială.
Vreau să vă spun că oamenii l-au aplaudat, l-au salutat pe regele Charles, a fost cu adevărat fericire aici, în această zonă pe care o vedeţi în imagini. Mi l-au descris britanicii aşa cum mi l-au descris şi cei din inima Transilvaniei. E un domn cald şi primitor. Poate e greu de înţeles pentru noi, românii, cum e această abordare şi acest comportament pentru că nu avem un personaj pe care să îl apreciem atât de tare. Iată că regele Charles al III-lea a reuşit să facă asta aici şi a moştenit tradiţia de la mama sa, regina Elisabeta a II-a. La Palatul Buckingham se desfăşoară recepţia de dinaintea zilei Încoronării, acolo unde sunt prezenţi mai mulţi şefi de stat, inclusiv Klaus Iohannis va fi prezent acolo, dar şi familia regală din România, custodele coroanei, Margareta, împreună cu principele Radu. A anunţat însă regele Charles al III-lea că nu va sta foarte mult la această petrecere, are nevoie de câteva momente de reflexie şi de odihnă înaintea evenimentului cel mare de mâine. Vom trăi împreună o zi istorică".
Regele Charles, în mijlocul miilor de oameni sosiţi la Londra
Spre surprinderea tuturor, regele Charles a venit în mijlocul miilor de oameni sosiţi la Londra din toate colţurile lumii pentru a fi alături de el în Ziua Încoronării. Zâmbitor şi emoţionat, a coborât din maşină, a dat mâna cu zeci de oameni şi le-a mulţumit pentru devotament.
- Încoronarea Regelui Charles. Tessa Dunlop: "Sigur or să fie răscoale şi proteste"
- Ultimele pregătiri pentru Încoronarea Regelui Charles. Lideri ai lumii şi celebrităţi au ajuns în Londra pentru...
- Observator, Antena 1, Ediţie specială dedicată încoronării Regelui Charles al III-lea prezentată de Alessandra...
Britanic: Am fost aici acum 70 de ani, exact ca acum, pentru încoronarea mamei dumneavoastră.
Turist: Eu sunt italian. Şi am scris că vin aici special pentru încoronarea dumneavoastră.
În plimbarea regală, Charles a fost însoţit de fiul lui cel mare, prinţul William, moştenitor al Tronului, şi soţia acestuia, prinţesa de Wales. Mulţi dintre cei strânşi pe celebrul bulevard The Mall stau aici de zile, pentru a nu rata moemntele importante ale ceremoniei istorice de mâine.
Regele Charles: De unde veniţi?
Turist: Din Statele Unite.
Regele Charles: Special?
Turist: Da, special.
Regele Charles: Nu pot să cred!
Seara va fi dedicată liderilor şi capetelor încoronate. În onoarea lor, familia regală a organizat un dineu la Palatul Buckingham. Preşedintele Franţei, prima doamnă a Statelor Unite, preşedintele României, liderii Uniunii Europene, alături de reprezentanţi ai familiilor regale din toată lumea sunt printre cei aşteptaţi la palat.
Cel mai mare eveniment de acest fel din ultimele şapte decenii
Femeie: Este uimitor. Este special. Nu se întâmplă foarte des, se întâmplă mâine, deci trebuie să vii la Londra şi să te bucuri de experienţă.
Ceremonia va fi cel mai mare eveniment de acest fel din ultimele şapte decenii, de la cel organizat pentru regina Elisabeta a II-a, în 1953. Peste tot pe unde te uiţi sunt simboluri ce marchează momentul unic de mâine.
Mădălina Iacob, reporter Observator: Londra este împânzită cu imaginea regelui Charles al III-lea, sunt peste tot steagurile Marii Britanii şi portretele familiei regale.
Londra s-a transformat într-o adevărată fortăreaţă.
Mădălina Iacob, reporter Observator: Se fac ultimele pregătiri, aici, la Palatul Buckingham. Poliţiştii sunt deja în zonă. Peste 11.000 vor asigura ordinea în ziua încoronării. Alături de mii de voluntari, care vor fi aici şi vor direcţiona oamenii în zonele în care au voie sau nu să stea turiştii.
Toţi ochii presei din Regat sunt însă pe prinţul Harry. Despre care nu se ştie dacă a ajuns sau nu la Londra, deşi jurnalişti britanicii au monitorizat toate avioanele de linie sau private care au ajuns la Londra.