Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Observator, Antena 1, Ediţie specială dedicată încoronării Regelui Charles al III-lea prezentată de Alessandra Stoicescu, sâmbătă, de la 12.00

Încoronarea Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii transformă Londra în cel mai important punct al planetei. Președintele Franței, Emmanuel Macron, prințul Albert și prințesa Charlene de Monaco, regele Felipe și regina Letizia ai Spaniei, prințul moștenitor Akishino și prințesa Kiko ai Japoniei, Majestatea Sa Margareta a României și ASR Principele Radu, Președintele Kalus Iohannis sunt doar câteva dintre numele celor 2.000 de invitați care vor asista la momentul solemn al încoronării de la Catedrala Westminster Abbey. 

de Redactia Observator

la 05.05.2023 , 11:32

Ceremonia pe care o lume întreagă o așteaptă se vede la Observator, Antena 1, într-o ediție specială prezentată de Alessandra Stoicescu sâmbătă, de la ora 12.00. 

„Cea mai mare onoare pentru un jurnalist este ca telespectatorii să te primească în casele lor în momentele în care se scrie istoria. Sâmbătă, de la ora 12.00, vom fi cu toții martori la un eveniment unic, cu atât mai important pentru români cu cât Regele Charles al III-lea are o relație foarte apropiata cu țara noastră, unde a și declarat că se simte acasă. Alături de invitații mei din platou și colegii aflați în puncte-cheie vom înțelege semnificația fiecărui moment al ceremoniei din Londra. Martori la scrierea istoriei.” - Alessandra Stoicescu

Sandra Gătejeanu, director de protocol la MAE şi fost director de protocol al Casei Regale a României, şi Adrian Buga, istoric şi consilier al Casei Regale, vor fi în platoul Observator Antena 1 pentru a explica pas cu pas ceremonia istorică din capitala Marii Britanii. 

Articolul continuă după reclamă

De la Londra până la Viscri şi înapoi, Observator, Antena 1, vă prezintă un portret regal al viitorului monarh britanic, al istoriei coroanei, dar şi al controverselor din jurul casei regale de Windsor. Reporterul Observator Mădălina Iacob va transmite care este atmosfera în direct de la Londra, unde sunt așteptați peste 5.000.000 de turiști. 

Pe acelaşi subiect

„Vom fi în inima Londrei de la prima oră și vom transmite pas cu pas întreaga zi a Încoronării și toate celebrările care vor urma în Marea Britanie și nu numai duminică și luni, la Observator. Suntem martori la istorie, în ziua în care ochii din toata lumea vor fi ațintiți asupra Regelui. Este Regele pe care l-am filmat deseori pe dealurile din inima Transilvaniei și care va primi acum Corona Sfântului Eduard, cea mai importantă bijuterie a Monarhiei Britanice. Va fi eveniment copleșitor pentru întreaga lume.” - Mădălina Iacob.

Andreea Ţopan se va afla la Viscri, satul din România care l-a fermecat pe viitorul Rege și va surprinde trăirile "vecinilor" săi. „România are un loc important în inima Regelui Charles al III-lea. Viscri, acest mic sătuc din Transilvania devenit vedetă internațională după ce pe atunci Prințul Charles a hotărât să se transforme din turist, în sătean, este punctul din care îl vom cunoaște pe Monarh prin ochii celor care îi sunt vecini. Puțini sunt cei care au ocazia să se afle atât de aproape de un personaj istoric și poveștile lor vor ajunge în casele celor care ne privesc.” - Andreea Țopan.

Ediția specială Observator „Charles al III-lea, Ziua Încoronării” prezentată de Alessandra Stoicescu, începe sâmbătă, 6 mai, de la ora 12.00, în direct la Antena 1 și va urmări toate momentele importante ale ceremoniilor din capitala Marii Britanii, de la slujba încoronării de la Catedrala Westminster până la momentul în care Regele Charles al III-lea al Marii Britanii își va saluta supușii adunați în fața Palatului Buckingham. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » TV » Observator, Antena 1, Ediţie specială dedicată încoronării Regelui Charles al III-lea prezentată de Alessandra Stoicescu, sâmbătă, de la 12.00