Antena LIVE

Curs valutar

Video

Investiţie îndoielnică în Gorj. Parc construit la marginea unui sat, într-un lan de porumb, pentru "purificarea aerului"

Peste un milion de lei costă un parc amenajat în mijlocul lanului de porumb. Care este scopul unui parc amenajat la marginea unei comune? Răspunsul oficial este: purificarea aerului. Povestea, sută la sută reală, vine din Gorj. Autorităţile locale au primit finanţarea de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi dacă tot s-au pomenit cu bani, i-au şi investit. Chiar dacă puţini sunt cei care calcă aleile parcului. 

De la 13.11.2023, 17:54
WhatsApp
Vezi și:

1,2 milioane de lei. Atât a costat parcul din comuna Cruşeţ din judeţul Gorj. Înconjurat de lanuri de porumb, acesta a fost amenajat cu bani de la Administraţia Fondului pentru Mediu. Iar scopul declarat a fost îmbunătăţirea calităţii aerului. 

Diana Speretoiu, reporter Observator: Suntem în satul Miericeaua, unde încă nu curge doar lapte şi miere, dar sătenii au la dispoziţie un parc ce se întinde pe mai bine de două hectare, unde se pot plimba. Numai că oaza verde a prins contur la marginea localităţii.

Distanţă mare faţă de locuinţe

Parcul e la aproape un kilometru distanţă de centrul comunei şi la 500 de metri de primele case. 

Pe acelaşi subiect

Teodor Godeanu, primar Cruşeţ: Nu ştiu ce primărie are 2 hectare jumătate în centrul civic unde toată lumea şi-ar dori să aibă un parc, lângă primărie sau şcoală.

La parcul de la marginea satului, rar vine cineva să se plimbe. Cei care nu se satură de drumul până în parc, aleg totuşi zilele de sărbătoare pentru o excursie. 

Localnică: Să te duci cu un copil de aici, eu stau în mijlocul satului, să-l iau de aici, să mă duc până acolo, n-am maşină, pe bicicletă nu ştiu să merg, n-ai cum să te duci.

Satul nu are canalizare

În timp ce unii văd partea bună a investiţiei, alţii cred că banii puteau fi cheltuiţi mai eficient. În satul din ce în ce mai depopulat, lipseşte canalizarea. Iar şanţurile nu au mai fost curăţate şi amenajate de ani de zile. Autorităţile locale sunt însă mândre de parcul lor supravegheat video. 

Teodor Godeanu, primar Cruşeţ: Vin destul de multe mămici, vin să se plimbe la acest loc de joacă, destul de mulţi tineri vin seara să se plimbe prin acest parc, vin şi oameni care ţin îşi imortalizeze o poză după căsătorie, botez. Avem internet gratis aici.

Chiar şi nefolosit parcul se degradează însă. Ca să nu mai cheltuiască bani, edilul spune că încearcă să întreţină investiţia cu voluntari şi cu beneficiarii de ajutor social.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

parc investitie primarie
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024