Antena LIVE

Curs valutar

Video

La pompa de benzină a curs de fapt motorină. Şoferii s-au trezit cu maşinile stricate în trafic. Greşeala unor angajaţi din Baia Mare

Situaţie incredibilă în Baia Mare. Mai mulţi şoferi au rămas cu maşinile stricate în trafic, după ce au alimentat la o benzinărie din oraş. Motivul? La pompa de motorină ar fi curs, de fapt, benzină. Staţia a avut parte de o vizită a inspectorilor de la protecţia consumatorului care vor să afle ce s-a întâmplat. Compania care deţine staţia a anunţat că şoferii păgubiţi urmează acum să fie despăgubiţi.

De la 16.09.2022, 13:11
WhatsApp
Vezi și:

În loc de motorină au primit benzină. Asta au păţit o parte din şoferii care au alimentat de la staţia de pe bulevardul Republicii din Baia Mare. Mirela a cumpărat combustibil de 200 de lei. Benzină pe bon, dar cel mai probabil, motorină în rezervor.

Mirela Lupșe, păgubit: Nu mi-am dat seama până când nu am ajuns acasă. Am făcut plinul şi când să plec mai după masă nu mi-a mai pornit maşina.

Mai mulţi şoferi au avut de suferit după ce au alimentat la benzinărie

Mașina aparține fiicei sale şi iniţial nimeni nu şi-a dat seama care este problema. Nu este singurul conducător auto care a alimentat la stația respectivă iar apoi a avut de suferit.

Pe acelaşi subiect

Şofer: În urma alimentării de la benzinăria cu pricina, în data de 12 septembrie, maşina mea indică sezorul check engine. Urmează să fie dusă la service şi să stabilim prejudiciul.

Şofer: Maşina dă rateruri, nu mai trage, probleme şi probleme. După analize întemeiate, îţi spune mecanicul că ar fi bine să schimbi bujii, fişe, injectoare. Nicidecum nu ai cum să alimentezi cu motorină, eşti atent când ai maşină pe benzină.

Mecanicii spun că o astfel de eroare poate cauza probleme grave mai ales în cazul modelelor noi de mașini. Iar în acest caz costurile minime de reparații s-ar ridica la mii de lei.

Carol Blavenstein, mecanic: Filtrul s-a dus, după caz la caz. Şi jectoarele se înfunda de la motorină, nefiind asa fluida. Trebuie desfcute neapărat, curate.

Şi inspectorii de la protecţia cosumatorului au trecut pragul benzinăriei, după ce șase persoane au depus plângere scrisă sau au făcut o sesizare telefonică.

Dacian Manoliu, director Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Maramureş: Pompele erau blocate, începând de ieri, de la ora 14 de către operatorul economic. Noi am făcut o oprire temporare la acele pompe, s-au preluat probe şi aşteptăm rezultatul.

Şoferii care au avut parte de probleme vor fi despăgubiţi

Compania care deţine staţia a anunţat că situaţia este analizată, iar şoferii vor fi despăgubiţi.

Dacian Manoliu, director Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Maramureş: Pe cetăţeni îi rugăm să vină spre noi şi spre operatorul economic, cu bonul fiscal, cu dovada că au alimentat în zilele de ieri şi alaltăieri şi vor fi despăgubiţi.

Printre cei afectaţi se află chiar şi angajaţi de la Poliţia Municipală Baia Mare, de la mai multe posturi de poliţie rurală şi de la Clubul Minaur Baia Mare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

benzinarie alimentare benzina motorina baia mare soferi
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025