Antena LIVE

Mamă din Ploieşti, amendată după ce a reclamat la 112 că fiul său a fost fotografiat de un bărbat dubios

O mamă din Ploieşti a fost amendată de poliţişti, după ce a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a cerut ajutor pentru că fiul ei ar fi fost fotografiat şi abordat de un bărbat dubios.

De la 15.03.2019, 13:47
Mamă din Ploieşti, amendată după ce a reclamat la 112 că fiul său a fost fotografiat de un bărbat Arhivă

O mamă din Ploieşti a fost amendată de poliţişti, după ce a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a cerut ajutor pentru că fiul ei ar fi fost fotografiat şi abordat de un bărbat dubios.

Femeie a povestit că totul s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute, atunci când fiul ei, în vârstă de 12 ani, a plecat la un coleg care locuieşte în apropiere.

"Băiatul meu, în vârstă de 12 ani, a plecat după amiază către locuința unui coleg și prieten din apropiere. În drum către acesta, a observat un bărbat cu părul grizonat, care stătea pe o bancă, având în brațe un laptop și un aparat foto.

Mi-a spus că i s-a părut puțin ciudat, dar și-a văzut de drum, ajungând la prietenul său. După câteva minute au revenit spre locuința noastră. Când s-au apropiat de bărbatul cu pricina, acesta s-a ridicat brusc de pe bancă și a început să îi fotografieze. mai mult decât atât, a încercat să converseze cu ei: 'ce băieți frumoși!'.

Pe acelaşi subiect

Întâmplarea a făcut să îl sun pe băiatul meu chiar în acel moment, el relatându-mi la telefon situația. I-am spus să se grăbească spre casă, pentru că voi suna la poliție. Bărbatul l-a auzit pe băiat repetând ceea ce am spus, iar la cuvântul poliție și-a luat imediat bagajele și s-a îndepărtat rapid.

Am coborât din casă, împreună cu mama mea, însă bărbatul dispăruse. Nu am ezitat să sun la 112, serviciu care a trimis un echipaj de poliție. După ce i-am relatat polițistului, stupoare: mi-a spus că am apelat abuziv 112 și mă va amenda!!! Mi s-a părut halucinant, așa că am refuzat să semnez procesul verbal, hotărâtă să îi sesizez pe superiorii acestuia", a declarat femeia pentru observatorulph.ro.

Poliţiştii IPJ Prahova au deschis o anchetă în acest caz.

Ți-a plăcut acest articol?

Întrebarea zilei
Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 8 mai 2024. Gemenii descoperă dragostea adevărată. Află ce...
CaTine
Publicat 07.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Indiene cu frișcă și glazură de ciocolată. Rețetă de cofetărie
Hello taste
Publicat 07.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa...
Medicool
Publicat 07.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024