Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Soldat american, arestat în Rusia. Iubita rusoaică Sasha îl acuză că a "bătut-o" şi "i-a furat 2.000 de euro"

Un soldat al armatei americane a fost reținut în Rusia pentru furt. Gordon Black are 34 de ani şi a servit la o bază militară americană din Coreea de Sud. Trebuia să se întoarcă în Texas pentru continuarea serviciului, dar a decis să treacă pe la Vladivostok pentru a-şi vedea iubita, o rusoaică pe nume Sasha pe care a întâlnit-o în Coreea de Sud în urmă cu câțiva ani şi care a revenit recent în Rusia. Cei doi s-au certat la mijlocul lunii aprilie iar tânăra susţine că a fost bătută şi jefuită de sergentul american care i-ar fi furat 200.000 de ruble, în jur de 2000 de euro. Gordon Black a fost reținut pe 2 mai şi dus la un centru local de arestare preventivă.

de Redactia Observator

la 07.05.2024 , 12:42

Soldat american, arestat în Rusia. Iubita rusoaică Sasha îl acuză că a "bătut-o" şi "i-a furat 2.000 de euro" Soldat american, arestat în Rusia. Iubita rusoaică Sasha îl acuză că a "bătut-o" şi "i-a furat 2.000 de euro" - Telegram

Soldatul american reţinut săptămâna trecută în Extremul Orient rus a fost arestat pentru "furt" şi plasat în detenţie până pe 2 iulie, a anunţat marţi tribunalul din Vladivostok însărcinat cu acest dosar, 

"Tribunalul districtului Pervomaiskii din Vladivostok l-a arestat pe soldatul american Gordon Black până pe 2 iulie, în virtutea articolului pentru 'furt'", a anunţat purtătoarea de cuvânt a tribunalului, Elena Oleneva, citată de agenţia de presă RIA Novosti. Soldatul american riscă până la cinci ani de închisoare, conform codului penal rus.

Canalul Baza Telegram, apropiat al forţelor de ordine ruse, precum şi cotidianul Izvestia, au explicat că soldatul american a vizitat-o pe iubita sa rusoaică la Vladivostok, pe care a "bătut-o" şi "i-a furat 200.000 de ruble (circa 2.000 de euro) şi alcool"."Acest dosar nu este legat de politică sau de spionaj", a dat asigurări marţi reprezentanţa Ministerului Afacerilor Externe rus la Vladivostok.

Articolul continuă după reclamă

Casa Albă este "la curent" cu situaţia

Pe acelaşi subiect

Luni, o purtătoare de cuvânt a US Army, Cynthia Smith, a declarat că soldatul, care era staţionat în Coreea de Sud, potrivit media americane, a fost arestat "în baza acuzaţiei de infracţiune penală", însă fără a putea "furniza mai multe detalii pentru moment". Casa Albă a anunţat la rândul său că este "la curent" cu situaţia.

În ultimii ani, mai mulţi cetăţeni americani au fost arestaţi şi condamnaţi la pedepse grele cu închisoarea în Rusia. Washingtonul, care susţine de peste doi ani militar şi financiar Ucraina în faţa armatei ruse, acuză Moscova că vrea să-i schimbe contra unor ruşi deţinuţi în SUA.

Evan Gershkovich, reporter al Wall Street Journal (WSJ) care în trecut lucrase şi pentru AFP la Moscova, a fost arestat de Serviciul Federal de Securitate rus (FSB) în timpul unui reportaj la Ekaterinburg, în Ural, în martie 2023. El este acuzat de spionaj, crimă pasibilă de 20 de ani de închisoare, o pedeapsă de o gravitate inedită după destrămarea Uniunii Sovietice la adresa unui jurnalist străin.

Gershkovich respinge aceste acuzaţii, la fel şi SUA, publicaţia WSJ, apropiaţii şi familia sa. Rusia nu a prezentat niciodată public dovezi şi întreaga procedura a fost clasată secret. Vladimir Putin a părut să confirme în februarie informaţiile potrivit cărora Rusia vrea eliberarea unui asasin FSB Vadim Krasikov în schimbul jurnalistului american Evan Gershkovich.

O jurnalistă ruso-americană, Alsu Kurmasheva, care lucra pentru Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL), se află în detenţie din octombrie 2023, pentru că nu s-a înregistrat în calitate de "agent al străinătăţii", după cum cer autorităţile ruse

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Soldat american, arestat în Rusia. Iubita rusoaică Sasha îl acuză că a "bătut-o" şi "i-a furat 2.000 de euro"