Antena LIVE

Curs valutar

Video

Mihai s-a înecat sub ochii prietenilor săi în Lacul Colibiţa, după ce s-au răsturnat cu hidrobicicleta. Adelin şi David s-au salvat în ultimul moment

Un tânăr care a căzut dintr-o hidrobicicletă în timp ce se plimba pe Lacul Colibiţa, din Bistriţa Năsăud, este de negăsit de mai bine de 36 de ore. Era cu doi prieteni când ambarcaţiunea s-a răsturnat, însă aceştia au reuşit să se salveze. Pompierii şi scafandrii vor relua căutările în această dimineaţă.

De la 09.01.2023, 07:47
WhatsApp
Vezi și:

Mihai, Adelin şi David au între 18 şi 22 de ani şi sunt prieteni buni. Când David, plecat în Spania, s-a întors în ţară, cei trei au vrut să sărbătorească evenimentul printr-o escapadă la munte. Au ales lacul Colibiţa unde au închiriat o cabană. Sâmbătă, în jurul orei 16.00, băieţii au luat o hidrobicicletă şi au ieşit pe lac.

Au plecat trei, s-au întors doi 

După doar o jumătate de oră, ambarcaţiunea s-a răsturnat, iar tinerii au căzut în apă. Adelin şi David au reuşit să ajungă teferi la mal. Mihai, însă, care nu ştia să înoate, nu a mai ieşit la suprafaţă. Din spusele martorilor, se pare că nici unul dintre tineri nu purta vestă de salvare. 

Martor: Uitându-mă pe lac, cu binoclu, 11.20 îi vedeam cum aruncau sticle de pe hidrobicicletă, aruncau în apă. Îmbrăcaţi în pantaloni scurţi şi tricou, toţi trei.

Pe acelaşi subiect

Primul care a observat hidrobicicleta răsturnată şi a sărit în ajutor a fost chiar un pompier care se afla în timpul liber. 

Pompier: Am observat o hidrobicicletă cu flotoarele în sus, iar două persoane înotau spre mal. Am întrebat: "Câţi aţi fost?" Au spus 3. "Unul unde este?" Şi au făcut semn că a intrat la fund.

Imediat, au început căutările, care au durat până târziu în noapte. 

Ore în şir scafandrii au răscolit fundul apei, însă temperatura scăzută şi vizibilitatea redusă le-au făcut misiunea imposibilă. 

Paul Seserman, ISU Bistrița-Năsău: Intervenţia implică un grad ridicat de dificultate deoarece este o intervenţie pe timpul nopţii şi temperatura apei este foarte scăzută.

Scafandru: Rece, aproximativ 3 grade. Şi vizibilitate aţi avut ceva, sau...Cam o jumătate de metru. Bine, cu lanterne, bineînţeles.

Pe zi, căutările au fost reluate, inclusiv cu ajutorul unui sonar, însă tot fără succes. Acasă, la Târgu Mureş, rudele şi prietenii sunt împietriţi de durere. 

Fată: Nici acum nu-mi vine să cred că a murit. Sunt încă şocată. Am vorbit şi cu Adelin, cu băiatul care a fost acolo şi mi-a zis că a încercat să-l tragă afară din apă, dar s-a panicat maxim.

Poliţiştii spun că ambarcaţiunea nu se putea închiria în această perioadă. Tinerii au găsit hidrobicicleta la mal şi au decis să se plimbe cu ea. Anchetatorii încearcă să stabilească acum de ce s-a răsturnat şi ce s-a întâmplat în secundele imediat următoare.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

mort colibita bistrita-nasaud
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025