I s-a făcut rău când trebuia să urce în avion, aşa că s-a întors la hotel unde a murit singur. În tot acest timp, soţia însărcinată îl aştepta pe aeroportul din UK
Urma să se întoarcă acasă la soţia lui însărcinată, însă i s-a făcut rău chiar când trebuia să urce în avion ca să ajungă acasă, dar i s-a făcut rău. S-a întors la hotel, unde a fost găsit mort a doua zi. În tot acest timp, partenera lui de viaţă îl aştepta la aeroport, fără să ştie că soţul ei nu s-a mai îmbarcat.
Incidentul a avut loc pe 30 august 2023, iar familia britanicului a decis acum să dea în judecată hotelul din Las Vegas, SUA, acuzându-l că l-a abandonat pe William Howell, în vârstă de 37 de ani, în stare gravă, fără să îi acorde ajutor medical adecvat, scrie Mirror.
A murit singur în camera de hotel, în timp ce era aşteptat acasă
Bărbatul, diagnosticat cu diabet de tip 1, s-a simțit rău în timp ce se pregătea să urce la bordul unui zbor Virgin Atlantic de pe Aeroportul Internațional Harry Reid, pe 30 august 2023. În loc să primească îngrijiri medicale corespunzătoare, el a fost lăsat să se întoarcă singur la hotelul său, Aria Casino Hotel, unde a fost găsit mort a doua zi.
Soția bărbatului a intentat un proces împotriva hotelului, echipei sale de securitate, dar și serviciului de ambulanță, acuzându-i de moarte neglijentă. În statul Nevada, astfel de cazuri pot duce la despăgubiri de milioane de dolari, dacă se dovedește că a fost vorba de neglijență.
În documente se arată cum zborul lui Howell a fost amânat pentru a permite intervenția medicală. Două cadre medicale, Alexandra Gangemi și Dominique Johnson, au ajuns la fața locului la ora 20:46 și i-au măsurat glicemia, constatând că avea un nivel ridicat al zahărului în sânge. Cu toate acestea, potrivit documentelor judiciare, intervenția acestora a durat „nu mai mult de două minute", iar Howell a fost convins să semneze electronic un formular prin care refuza transportul la spital.
Familia sa susține că personalul medical nu i-a explicat în mod corespunzător riscurile la care se expunea, nu i-a evaluat corect starea de sănătate și nu a respectat protocoalele necesare în astfel de situații.
În ciuda faptului că se simțea foarte rău, Howell a fost lăsat să ia un Uber înapoi la hotelul său. Martorii susțin că, la sosire, a căzut din taxi, iar personalul de securitate de la Aria Casino Hotel l-a ajutat să ajungă în cameră, oferindu-i o cameră nouă la ora 22:10. Cu toate acestea, familia acuză hotelul că a ignorat semnele evidente ale stării sale critice, deși fusese informat despre condiția sa medicală.
Moartea tragică a lui William Howell ridică multe semne de întrebare cu privire la responsabilitatea instituțiilor implicate și la modul în care pot fi evitate astfel de tragedii în viitor. Procesul intentat de familia sa ar putea aduce schimbări importante în modul în care hotelurile și serviciile medicale răspund la situațiile de urgență ale turiștilor.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰