Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Băiatul dispărut în apele Lacului Colibița, după ce s-a răsturnat cu o hidrobicicletă, este de negăsit. Pompierii îl caută inclusiv cu sonarul

Echipajele ISU Bistriţa-Năsăud au reluat căutările tânărului de 22 de ani dispărut în apele Lacului Colibița, după ce s-a răsturnat sâmbătă după-amiază cu o bicicletă pe care se aflau doi prieteni, toți din Mureș. Din cei trei, doi au ajuns singuri la mal, însă al treilea este încă de negăsit.

de Redactia Observator

la 08.01.2023 , 14:31

Potrivit pompierilor bistrițeni, tânărul este căutat inclusiv cu un sonar profesionist. "Misiunea este realizată în sistem integrat, ISU Bistrița - Năsăud a direcționat la locul solicitării, încă de la primele ore ale dimineții, un echipaj de pompieri cu barca, un echipaj de scafandrii, precum și un echipaj SMURD. De asemenea, Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Criminalistic, precum și jandarmii Postului Montan de Jandarmi Colibița acționează în sprijin, pentru găsirea tânărului. Suplimentar, căutările se realizează și cu un sonar profesionist de catre doi pompieri aflați în timpul liber", a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

În acest moment, acțiunile de căutare sunt în plină desfășurare.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Reamintim că tânărul de 22 de ani a dispărut în apele lacului Colibița din Bistrița-Năsăud ieri după-amiază şi a fost căutat până noaptea târziu de către scafandri. Băiatul a căzut de pe o hidrobicicletă pe care se afla împreună cu alți doi prieteni, care au reușit să se salveze. 

Un pompier care se afla în timpul liber a observat totul de pe o altă ambarcațiune și a sărit în ajutor. "Am observat o hidrobicicletă cu flotoarele în sus, iar două persoane înotau spre mal. Am întrebat: "Câţi aţi fost?" Au spus 3. "Unul unde este?" Şi au făcut semn că a intrat la fund. Din cauza faptului că ei au început toţi trei să înoate spre mal, iar la o distanţă de 10 metri de ambarcaţiune s-a intrat în panică, cei doi l-au lăsat pe celălalt în urmă şi s-a înecat", a declarat militarul.

După ce a fost dată alarma, scafandrii bistrițeni au răscolit lacul ore în şir. Salvatorii au oprit căutările în jurul orei 23:00 și le-au reluat în această dimineață.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Băiatul dispărut în apele Lacului Colibița, după ce s-a răsturnat cu o hidrobicicletă, este de negăsit. Pompierii îl caută inclusiv cu sonarul