Momentul când o parte din scena Untold ia foc. Un dezastru a fost evitat ca prin urechile acului, ieşirile fiind blocate de sute de persoane
De la unul dintre cele mai aşteptate festivale ale anului nu au lipsit nici incidentele. Pe scena principală de la Untold un element pirotehnic a provocat un incendiu de mici proporţii, dar care a semănat panică printre spectatori. Din fericire situaţia nu a degenerat.
De Redactia Observator la 05.08.2023, 12:38O parte din scena principală a festivalului Untold de pe Cluj Arena a fost cuprinsă de flăcări pentru scurt timp, aseară în timpul spectacolului. O defecţiune la jocurile pirothenice a declanşat o scânteie, care ar fi putut avea urmări grave dacă intensitatea focului erau una mult mai mare, în acel momentul stadionului fiind arhiplin.
Din fericire, focul nu a fost de anvergură, însă unii participanţi au avut parte de câteva momente de panică, plângându-se de mirosul neplăcut de fum degajat de defecţiunea din timpul artificilor.
Ieşirea din stadion era blocată de oamenii care nu mai încăpeau pe stadion
„La momentul spectacolului de artificii din timpul evenimentului artistic a apărut o defecțiune tehnică la unul dintre dispozitivele de lansare a artificiilor. Defecțiunea a fost remediată imediat de personalul specializat prezent în apropierea zonei. Menționăm faptul că aceasta nu a avut niciun impact asupra echipamentului sau scenei evenimentului”, potrivit ISU Cluj.
- UNTOLD 2023. Imagine Dragons a umplut Cluj Arena în doar câteva minute. Sute de oameni, nevoiţi să asculte...
- Polițele RCA de la Euroins ar putea fi valabile încă 3 luni, până pe 8 decembrie. Propunerea a fost făcută de ASF
- Femeie din Hunedoara, căutată după ce a furat un inel scump dintr-un magazin, prefăcându-se că este clientă....
- "Nu se poate găti pe trotuar, pe caldarâm!". Scandal de zile mari în Mamaia, după ce ANPC a închis 8 terase....
Capacitatea stadionului a fost şi ea depăşită, autorităţile restricţionând accesul oamenilor de la ora 10 seara. Arena a fost arhiplină, iar scările de la ieşire erau blocate de sute de oameni, devenind o adevărată tribune.
„Pentru siguranța spectatorilor din incinta Cluj Arena, ca urmare a faptului că în acel perimetru fusese atinsă capacitatea maximă admisă, în jurul orei 22.00 a fost restricționat temporar accesul spectatorilor. Facem precizarea că măsurile instituite au fost necesare pentru siguranța participanților, evacuarea spectatorilor fiind posibilă în orice moment dacă se impunea. În acest sens, la momentul de afluire maximă a spectatorilor nu a fost înregistrat niciun eveniment negativ", a confirmat aceeaşi sursă.