Antena Meniu Search
x

Video UNTOLD 2023. Imagine Dragons a umplut Cluj Arena în doar câteva minute. Sute de oameni, nevoiţi să asculte concertul din afara stadionului

Cunoscuta trupă americană Imagine Dragons a susţinut un concert de-a dreptul incendiar în ce-a de-a doua noapte a festivalului Untold. Cluj Arena a devenit neîncăpătoare. Mulţi n-au reuşit să ajungă în faţa scenei principale, dar s-au bucurat de concert din afara arenei. Show a făcut şi artistul Salvatore Ganacci. 

de Redactia Observator

la 05.08.2023, 07:46

Vezi și

Concertul Imagine Dragons a fost cel mai aşteptat moment al întregului festival. Aflată pentru prima dată în România, trupa a reuşit să adune pe Cluj Arena atât de mulţi fani, încât stadionul şi-a atins capacitatea maximă în doar câteva minute. Mulţi oameni nu au mai fost lăsaţi să intre, căile de acces fiind blocate pentru a evita eventuale accidentări. 

Imagine Dragons, impresionat de publicul român

Cei care au reuşit să intre pe arenă au cântat la unison alături de solistul trupei Dan Reynolds, care a rămas impresionat de numărul de fani Imagine Dragons din România. A declarat pe scenă că se gândeşte şi la alte concerte în viitor.

Pe scenă au mai urcat Delia şi Salvatore Ganacci

Pe acelaşi subiect

După concertul incendiar al trupei din Las Vegas, pe scena pricipala a urcat Salvatore Ganacci care a făcut un show de zile mari. Iubitorii muzicii românesti au putut să o vada şi pe Delia pe mainstage, înainte de lăsarea serii.

De la festival nu lipsit nici incidentele. Pe scena principală un element pirotehnic a provocat un incendiu de mici proporţii, dar care a semănat panică printre spectatori. Din fericire situaţia nu a degenerat. 

Sâmbătă vor urca pe scenă French Montana, Martin Garrix, Armin van Buuren şi Years and Years 

Festivalul continuă şi astăzi cand pe mainstage cei mai asteptati vor fi French Montana şi Martin Garrix. Mâine, în ultima zi, cap de afiş este Armin van Buuren dar pe scenă va urca şi trupa Years and Years. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

Observator » Entertainment » UNTOLD 2023. Imagine Dragons a umplut Cluj Arena în doar câteva minute. Sute de oameni, nevoiţi să asculte concertul din afara stadionului