Noul terminal de la aeroportul din Craiova, în flăcări. Construcţia nu a fost nici măcar inaugurată
Nici nu a fost inaugurat, că şi a luat foc. Noul terminal de la aeroportul Craiova, aflat încă în construcţie, a fost învăluit ieri de un fum negru şi gros. Pasagerii care tocmai aterizaseră nu au fost lăsaţi să coboare din avion până când pompierii nu au stins flăcările.
De Redactia Observator la 19.03.2024, 08:42Fumul negru şi dens care a cuprins noul terminal de la Aeroportul Craiova s-a observat chiar şi de la sute de metri depărtare. Oamenii au sunat disperaţi la 112, însă primii care au intervenit au fost pompierii aeroportului.
Reporter-Oana Răducanoiu, reprezentant Aeroportul International Craiova: Există pericolul de extindere la aeroport?
- Nu, este foarte departe şi avem, după cum ştiţi, două autospeciale care sunt foarte performante şi au reuşit să stingă incendiul destul de repede. Ulterior au sosit şi cei de la ISU care au neutralizat total incendiul.
Noul terminal de la aeroportul din Craiova, în flăcări
- Aeroportul ultramodern din România care va deveni al doilea din țară, după Henri Coandă
- Incendiu violent la o hală a Aeroportului Craiova. Pompierii au stins focul după 30 de minute, zborurile nu au fost...
- Aeroporturile din România, reorganizate pentru intrarea în Schengen. Infrastructura actuală face faţă cu greu...
Incendiul a izbucnit din neatenţia unor muncitori care sudau lângă izolaţia de polistiren a noului terminal. Scânteile au căzut peste materialul inflamabil şi l-au aprins imediat. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Oana Răducanoiu, reprezentant Aeroportul International Craiova: Noi nu cunoaştem în acest moment ce pagube materiale sunt, dar asta cu siguranţă nu va influenţa construcţia terminalului.
Potrivit reprezentanţilor aeroportului, zborurile nu au avut de suferit, însă pasagerii sosiţi de la Roma au avut de aşteptat 10 minute în avion până ce pompierii au asigurat zona.