O rachetă abandonată în spaţiu s-a prăbuşit pe faţa nevăzută a Lunii. Controversele legate de provenienţa obiectului

Un fragment dintr-o rachetă abandonată în spaţiu s-a prăbuşit vineri pe faţa nevăzută a Lunii, oamenii de ştiinţă estimând că impactul s-a produs la ora 12:25 GMT, informează BBC.

• EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
• COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024

Fragmentul de rachetă avea greutatea de trei tone şi era monitorizat de mai mulţi ani, însă originea sa a stârnit mai multe controverse. 

Iniţial, astronomii au crezut că fragmentul ar fi putut să se fi desprins dintr-o rachetă lansată de SpaceX, compania miliardarului Elon Musk, apoi au spus că a făcut parte, de fapt, dintr-o rachetă chineză, însă China a negat această ipoteză.

Efectele prăbuşirii sale Lună

Impactul rachetei cu Luna a format cel mai probabil un mic crater în scoarţa lunară şi un val de praf, spun specialiştii citaţi de BBC. Oamenii de ştiinţă speră să obţină confirmarea acestui impact în zilele sau săptămânile următoare.

Fragmentul a fost observat pentru prima dată de pe Pământ în martie 2015. Administratorul unui program de monitorizare a spaţiului, finanţat de NASA şi operat din statul american Arizona, a detectat obiectul, dar şi-a pierdut foarte repede interesul faţă de el atunci când şi-a dat seamă că acesta nu era un asteroid.

Acea treaptă de rachetă este ceea ce se numeşte "deşeu spaţial" - echipamente abandonate în spaţiu în urma unor misiuni sau sateliţi care nu mai dispun de o cantitate suficientă de carburant sau energie pentru a reveni pe Pământ.

Unele dintre aceste obiecte sunt mai apropiate, plutind chiar deasupra Terrei, însă altele, precum acea treaptă de rachetă, se află pe o orbită înaltă şi la o distanţă de mii de kilometri, foarte departe de atmosfera Pământului.

36.500 de "deşeuri spaţiale"

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) estimează că în prezent există circa 36.500 de "deşeuri spaţiale" care plutesc în jurul Terrei şi care au diametre mai mari de 10 centimetri.

Niciun program spaţial sau universitate nu monitorizează în mod oficial deşeurile spaţiale. Monitorizarea spaţiului este o activitate scumpă, iar riscurile generate pentru oameni de aceste obiecte de pe orbită sunt reduse.

În acest condiţii, activitatea de monitorizare le revine unui număr mic de astronomi voluntari, care îşi petrec timpul liber făcând calcule şi estimând orbite. Ei trimit e-mailuri şi alerte către comunitatea ştiinţifică, rugând persoanele aflate în cele mai bune zone de observare de pe Terra să analizeze un anumit obiect din spaţiu.

La şase săptămâni după ce deşeul spaţial a fost văzut pentru prima dată, Peter Birtwhistle, în vârstă de 63 de ani, cerceta cerul în căutarea unor asteroizi în timp ce se afla în grădina lui din Newbury, în sudul Angliei.

Telescopul lui a captat un mic punct strălucitor care traversa bolta cerească. Calculele au sugerat că era vorba despre un fragment de rachetă spaţială, a declarat el pentru BBC News.

Deşeurile spaţiale intră şi ies din zonele de monitorizare spaţială în moduri impredictibile. Timp de şapte ani, astronomul britanic nu a mai văzut acel fragment spaţial - până în ianuarie, când a apărut din nou.

"Am obţinut câteva imagini când a trecut aproape de Pământ", a explicat el.

Peter Birtwhistle a trimis fotografiile unui astronom şi specialist în date ştiinţifice, Bill Gray, care locuieşte pe coasta estică a Statelor Unite. El este expertul care a identificat obiectul drept un propulsor al unei rachete SpaceX care se îndreaptă spre Lună.

Ştirea despre fragmentul abandonat al unei rachete spaţiale construite de compania miliardarului Elon Musk care se va prăbuşi pe Lună în martie 2022 a apărut pe primele pagini ale ziarelor din lumea întreagă.

Însă monitorizarea deşeurilor spaţiale este adeseori "o muncă de detectiv", a explicat Bill Gray. Emblema rachetei nu poate fi văzută - astronomii trebuie să-i ghicească pas cu pas identitatea monitorizând rutele sale de deplasare prin spaţiu. Apoi, ei compară orbita deşeului spaţial cu datele şi localizări ale lansărilor de rachete şi cu traiectoriile acestora.

Însă anumite misiuni în spaţiu, inclusiv cele ale Chinei, nu fac publice rutele vehiculelor lor.

"Pentru o misiune chineză, cunoaştem data de lansare, pentru că aceasta este televizată. Aşadar, bănuiesc că se îndreaptă spre Lună - de obicei în patru sau cinci zile. Apoi, calculez o orbită aproximativă", a explicat Bill Gray.

Uneori, astronomul american recunoaşte că face greşeli. La câteva săptămâni după ce a "identificat" propulsorul rachetei SpaceX, un alt astronom amator i-a trimis lui Bill Gray un set de date noi, care au dezvăluit că o astfel de "identificare" era imposibilă.

Bill Gray a făcut încă o dată calculele necesare şi a ajuns la concluzia că deşeul spaţial este cel de-al treilea etaj al rachetei chinezeşti care a participat la misiunea lunară Chang'e 5-T1, lansată în octombrie 2014.

China a negat însă această ipoteză, spunând că treapta superioară a rachetei sale a reintrat în atmosfera Pământului şi a ars la contactul cu aerul.

Însă Bill Gray îşi susţine în continuare predicţia făcută. El cred că specialiştii din China au confundat traiectoriilor urmate de fragmente desprinse din două rachete diferite. "Sunt 99,9% sigur că este vorba despre racheta chineză 5-T1", a spus el.

În realitate, nu vom şti niciodată.

Hugh Lewis, profesor la Universitatea Southampton, a declarat că valoarea ştiinţifică a monitorizării deşeurilor spaţiale este limitată. Însă, a continuat profesorul britanic, este important "să urmărim ce se află acolo sus", mai ales în contextul în care aşezările omeneşti din spaţiu devin tot mai probabile.

"Aceasta este 'mizeria' pe care noi am creat-o. Obiecte despre care noi credem că sunt sigure pot să revină, de fapt, pe Terra într-un mod neaşteptat", a adăugat el.

Dovezile privind impactul selenar nu vor fi obţinute decât abia după ce doi sateliţi care orbitează Luna vor trece pe deasupra zonei de impact şi vor fotografia craterul rezultat în urma ciocnirii.

Şi pentru că propulsorul s-a spart în mii de bucăţi după impact, cele mai multe dintre dovezile fizice privind originea lui reală vor fi de asemenea pierdute. În aceste condiţii, cele mai bune supoziţii sunt estimările formulate de Bill Gray şi astronomii voluntari care privesc bolta cerească.