Oraşul-model din România în care se mută tot mai mulţi străini. Populaţia Oradei a crescut cu 13%, iar vânzările de locuinţe au explodat
Este în topul oraşelor din România şi a devenit un model de prosperitate pentru celelalte comunităţi. Vorbim despre Oradea, care în ultimii ani a cunoscut o dezvoltare impresionantă. Atât la nivelul infrastructurii rutiere şi al bussines-ului, cât şi din perspectiva calităţii vieţii.
De Georgiana Botez la 09.12.2021, 17:33Este şi motivul pentru care, în ultimul timp, tot mai mulţi români, sau chiar străini, aleg să se stabilească definitiv în orașul din vestul ţării. Cosmin este din judetul Bacău, și a venit în vizită, la Oradea, pentru prima dată, în urma cu un an de zile. A fost dragoste la prima vedere. După 10 ani în care a locuit în Bucureşti, liniştea oraşului de pe Criş l-a atras ca un magnet. Aşa că a decis împreună cu soţia să facă un pas important.
"Am decis să pornim la drum ca o familie tânără aici în Oradea. Arhitectura oraşului este deosebită, cel puţin clădirile în stil baroc şi oamenii, căldura oamenilor. Am încercat să îmi caut un loc puţin mai relaxat, în care să mă regăsesc", a declarat Cosmin Vieriu.
Străinii, cuceriţi de Oradea
Nici Danilo nu a vrut să se mai despartă de Oradea. Este din Italia şi a locuit până acum în Elveţia, Mexic, Rusia şi Slovenia. A ajuns în Romania în urmă cu 3 ani, datorită serviciului, şi nu are de gând să mai plece. "Am fost foarte bucuros să accept postul şi să mă mut din Rusia aici. E frumos! E Arhitectura Art Nouveau, e natura. Şi facilităţile chiar le completează. Peste tot sunt oameni minunaţi", a declarat Danilo Firpo.
- Știrile zilei, 8 decembrie 2021. Directoarea creșelor din Ploiești, arestată după ce a delapidat mâncarea copiilor
- Observator de bine, 7 decembrie 2021. Cerere surpriză în căsătorie, la Poarta Sărutului din Târgu Jiu
- Știrile zilei, 7 decembrie 2021. Statistici alarmante în România, privind pedepsirea copiilor de către părinţi
În multe oraşe din România populaţia a scăzut în ultimii ani, dar nu este şi cazul oraşului de pe Criş. Aici numărul locuitorilor a crescut cu 13%, iar agențiile imobiliare sunt acum asaltate de cereri. "Avem o creştere cu 62 de procente, mai mare faţă de anul trecut, pentru clienţi din exteriorul oraşului. O grămadă de oameni din Cluj, pentru că s-au săturat de traficul din Cluj. Din Bacău, din Galaţi, am avut o familie din Suceava, care s-au mutat inclusiv cu bunică, cu bunic", a declarat Darius Terebenț- consultant imobiliar.
Până acum, în Oradea s-au investit peste 600 de milioane de euro, iar în următorii ani sunt estimate proiecte din bani europeni in valoare de aproape 1 milion de euro. "S-a investit atât în transportul publiv, cât şi în servicii publice. Nu trebuie să omitem nici dezvoltarea economică. Investiţii în zona industrială. Asta creează evident locuri de muncă", a declarat Mihai Jurca – city manager Oradea. Zone pietonale noi, spaţii verzi, serviciu de transport public prioritizat în raport cu traficul, sunt doar câteva dintre proiectele care ar urma să devină realitate în următorii ani, toate finanţate din bani europeni. Iar numărul locuitorilor va fi în continuă creștere, conform estimărilor făcute de specialiști.