Papa Francisc, turneu de trei zile în România
Este oficial! Papa Francisc va ajunge pe 31 mai în România. Vaticanul a confirmat că Suveranul Pontif va ajunge în trei centre simbolice pentru comunitatea catolică din ţara noastră. Inclusiv într-o comunitate numită "Mica Romă".
De Redactia Observator la 11.01.2019, 20:52Este oficial! Papa Francisc va ajunge pe 31 mai în România. Vaticanul a confirmat că Suveranul Pontif va ajunge în trei centre simbolice pentru comunitatea catolică din ţara noastră. Inclusiv într-o comunitate numită "Mica Romă". La Bucureşti, însă, Papa Francisc va vizita şi Catedrala ortodoxă a Mânturirii Neamului. Tema vizitei este aceeaşi pe care a ales-o şi Papa Ioan Paul al Doilea, în vizita sa din 1999.
Vizita Suveranului Pontif în România a fost confirmată, azi, şi de preşedinţia României, care a lansat invitaţia, şi de Vatican. Papa Francisc va sosi în România pe 31 mai, evenimentul fiind anunţat sub sloganul "Să mergem împreună". Este acelaşi mesaj pe care l-a avut şi papa Ioan Paul al doilea, în urmă cu 20 de ani.
Un logo realizat special de Vatican pentru această vizită o înfăţişează pe fecioara Maria conturată în culorile drapelului românesc.
Francisc Doboş, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice: Moto-ul acestei vizite este: să mergem împreună. Să mergem împreună ca naţie, spre un bine comun, să mergem împreună ca credincioşi care cred în Hristos indiferent de confesiune.
Vizita începe la Bucureşti, unde suveranul pontif se va fi primit de Patriarhul Daniel.
Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR: Papa Francisc va fi primit, în primul rând, în Palatul Patriarhiei, chiar în sala în care a fost primit, în 1999, şi Papa Ioan Paul al II-lea. Ulterior se va merge la Catedrala Naţională.
Papa va ajunge şi la Iaşi, unde trăieşte cea mai mare comunitate de catolici vorbitori de limbă română din ţară. Preoţii au invitat credincioşii să-l întâmpine pe Suveranul Pontif în număr mare.
Adrian Blajuţă, purtător de cuvânt al Episcopiei Iaşi: Noi ştim că sfântul părinte papa Francisc este iubit, este apreciat pentru modul său de a fi, nu doar de către credincioşii catolici, dar de către toţi cei care sunt de bunăvoinţă.
În Harghita, la Şumuleu Ciuc, papa va vizita Mănăstrirea Franciscanilor, un loc de pelerinaj unde catolicii vin, de regulă, să se închine la statuia de lemn de tei a Maicii Domnului, considerată făcătoare de minuni.
Pe 2 iunie, Papa va ajunge la Blaj, pentru a se întâlni cu membrii comunităţii greco-catolice. Este de aşteptat ca aici, în cadrul unei slujbe speciale, şapte episcopi care au murit în închisorile comuniste să fie beatificaţi.
Ciprian Barta, purtător de cuvânt al Episcopiei din Blaj: Sfântul Părinte papa vine ca un pelerin al păcii, al solidarităţii. Şi avem convingerea că va coagula în jurul dânsului toate energiile pozitive pentru binele comun.
Programul detaliat al vizitei va fi stabilit de autorităţile din România împreună cu mai multe delegaţii care vor veni de la Vatican.