Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Patronul de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, a fost reținut pentru 24 de ore alături de alți doi administratori

Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, a fost reținut pentru 24 de ore alături de doi administratori ai localului, Marian Viorel Olteanu și Vitomir Adrian Ristin, după incendiul în care au murit opt persoane. Chiar înainte de noaptea dintre ani, simțind că va fi dus la audieri sau chiar arestat, Dinicu făcea o "spovedanie publică". "De ce cred că e o mână criminală? Pentru ca eu sunt victima perfectă. Trecutul meu mă face să nu fiu credibil indiferent ce aş spune acum, şi indiferent care e adevărul", mărturisea el.

De la 02.01.2024, 17:22
WhatsApp
Patronul de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, a fost reținut pentru 24 de ore alături de alți doi administratori Observator

Trei persoane, administratori ai firmei, au fost reținute în dosarul Ferma Dacilor, au anunțat marți procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Aceștia au transmis că s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană juridică și șase persoane fizice.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a transmis, marţi, un comunicat de presă cu detalii despre dosarul care vizează incendiul de la Ferma Dacilor.

"Prin ordonanţa din data de 01.01.2023, dispusă în dosarul privind incendiul ce a avut loc la data de 26.12.2023 la Complexul turistic "Ferma Dacilor" din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, judeţul Prahova, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană juridică şi faţă de trei persoane fizice, administratori statutari sau în fapt ai societăţii comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru", se arată în comunicat.

Potrivit documentului citat, "în perioada 2016 – 26.12.2023, în realizarea obiectului de activitate şi în interesul societăţii comerciale, ca urmare a demersurilor factorilor decizionali din structura de conducere (respectiv a administratorului statutar şi a celor doi administratori în fapt), societatea comercială a funcţionat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea activităţii de «cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată», desfăşurate la sediul social din comuna Gura Vadului, sat Tohani, nr. 76B, jud. Prahova".

Pe acelaşi subiect

"Astfel, construcţia corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire. Totodată, demersurile şi măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcţii. De asemenea, trebuie precizat că unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare, şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu", au mai transmis procurorii.

Potrivit acestora, "situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05:45, a unui incendiu ce a condus la distrugerea imobilului şi la decesul a 7 persoane fizice, sursa probabilă a incendiului fiind «efectul termic al curentului electric»".

"Spovedania publică" a lui Cornel Dinicu

Patronul pensiunii Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, a postat pe pe 31 decembrie pe pagina pensiunii un lung mesaj pe care-l numeşte spovedanie publică şi singurul mod de a spune adevărul, aşteptându-se să fie arestat după îmnormântarea fiului său. El a transmis condoleanţe familiilor celor care au fost în pensiune în noaptea tragică şi i-au pierdut pe cei dragi. Dinicu povesteşte că Ferma Dacilor a fost visul său, realizat în timp, iar obţinerea autorizaţiilor necesare nu a fost deloc uşoară, întrucât nu avea relaţii politice. Clădirea, potrivit lui Dinicu, avea toate măsurile luate pentru a se evita o astfel de tragedie şi crede că este vorba despre o mână criminală.

"Acestea sunt nopţile de priveghi ale fiului meu şi am început să scriu pentru că n-am unde să-mi vărs durerea. N-am nici unde să spun adevărul. N-am nici prieteni în politică, nici în presă, nici susţinerea de care se tot vorbeşte. Am prieteni mulţi şi apropiaţi, dar nu din ăştia de care se tot aude. Scriu pentru că am înţeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat şi cum altfel o să mai pot să îmi spun povestea?!", a scris Cornel Dinicu pe pagina de Facebook a pensiunii Ferma Dacilor, sâmbătă noapte, după ce şi-a înmormântat fiul mort în incendiu.

Dinicu afirmă că mesajul este "spovedania publică"

Dinicu afirmă că mesajul este "spovedania publică" pe care nu se aştepta să o facă vreodată. "E durerea unui tată care îşi îngroapă fiul, e durerea unui prieten care îşi îngroapă prietenii cei mai apropiaţi. Condoleanţe familiior celor care au fost cu noi în acea noapte tragică. E peste puterile mele să duc nenorocirea şi toate lucrurile pe care le spuneţi despre mine, dar măcar să fi încercat să vă povestesc", a mai scris patronul de la Ferma Dacilor.

Dinicu povesteşte că a plecat din Mizil, acum peste 30 de ani la Bucureşti din dorinţa de mai mult. "Provin dintr-o familie simplă cu 8 copii. Din păcate pentru mine, variantele mele de a găsi un loc de muncă erau extrem, extrem de limitate. Aveam un singur avantaj cu care am plecat la drum, anume acela de a fi fost sportiv. Să fiu paznic, gardă de corp, n-a fost visul meu în viaţă, dar n-aveam cu ce trăi, deci asta a fost. Acum ştiu să fac multe, dar la vremea aia atât puteam şi asta a fost. Pe măsură ce mi s-a mai dezgheţat mintea am mai avut şi alte locuri de muncă. Am făcut un club. M-am întors la Mizil, am vândut apartamentul părinţilor şi o casă moştenită tot de la ei la Breaza, m-am umplut de credite la bănci, datorii la prieteni şi am făcut Hotelul din Mizil, apoi Pisicina. Falimentul a bătut pe nesimţite la uşă pentru că băncile nu te aşteaptă…iar eu nu eram tocmai un administrator cu şcoală. Atât s-a putut", a mai scris Cornel Dinicu.

El explică că ideea de a ridica Ferma Dacilor a apărut în urma unei tragedii. "Un bun prieten mi-a murit de foarte tânăr, iar când au venit rezultatele analizelor concluzia a fost că a murit intoxicat de mâncarea proastă din comerţ. Atunci m-am gândit să-mi fac o fermă unde să produc lapte, ouă, carne, cârnaţi, brânză şi să livrez către 500 de familii săptămânal materie primă pentru mesele lor. Pământul era extrem de ieftin la vremea respectivă, aşa că am cumpărat şi eu o bucată mică din ceea ce azi era Ferma Dacilor", mai scris patronul de la Ferma Dacilor.

Acesta afirmă că dorea să facă "un grajd" pentru care a fost să obţină autorizaţii încă de la început. "În baza faptului că aveam un trecut şi bani de dat stânga-dreapta deloc, autorizaţia întârzia să apară. Documentele pe care le cereau erau imposibil de obţinut, cum ar fi un plan urbanistic zonal care a fost eliberat după 4 ani!!! Apoi într-un control s-a constatat că aveam construite nişte cuşti de iepuri (sper că ştiţi cum arată) şi că trebuie să le dărâm dacă vreau autorizaţie. Era, evident, un alt mod de a lungi procesul. Am început să cresc păsări, gâşte, porci pentru livrările la care visam eu. Vulpile ne dădeau târcoale necontenit, până când, într-o zi era prea evident că ceva nu-i în regulă. Vulpea trecea nestingherită cu o gâscă la purtător chiar prin faţa mea. Ne-am apucat de numărat şi şocul a fost pe măsură, peste 1000 de gâşte lipsă. Am realizat că nu eram deloc în filmul bun şi atunci am decis să construim primele 6 camere de închiriat în continuarea grajdului", mai scrie Dinicu.

Acesta se referă la drumurile nesfârşite la autorităţi: "Iar drumuri la autorităţi, iar dezbateri, iar ignorare, iar, iar, iar. Şi acum mă întreb citind prin presă una-alta unde sunt relaţiile şi conexiunile astea despre care zice lumea că le am sau le aveam, că nu vă puteţi imagina câte greutăţi am avut cu ferma şi nu vorbesc doar de autorizări, ci şi de electricitate, şi de apă, şi de acces, şi câte şi mai câte şi n-am găsit nici rezolvare, nici înţelegere de la autorităţi".

El afirmă că a încercat an de an să dezvolte Ferma Dacilor

El afirmă că a încercat an de an să dezvolte Ferma Dacilor, să extindă cazările, să diversifice producţia. "Am muncit la pământ şi la animale, am cumpărat materia primă pe care nu o produceam noi de la producători locali, am reinvestit fără regret banii care au venit ulterior muncii noastre", a mai scris Dinicu. El explică faptul că scrie textul lung al postprii de pe Facebook în primul rând pentru familiile celor decedaţi. "Sunt ca familia mea şi prietenii copiilor mei, apoi pentru toţi cei care au fost vreodată la Ferma Dacilor crezând în acest proiect şi datorită cărora visul a devenit realitate, şi nu în ultimul rând pentru autorităţi care trebuie să găsească vinovaţii", afirmă el.

Dinicu răspunde şi la întrebarea ”De ce acum?”:  ”Pentru că aud la nesfârşit că după înmormântarea copilului voi fi arestat pentru a se da un exemplu şi pentru că nu-mi doresc ca oameni nevinovaţi să sufere alături de mine, oameni precum administratorul, acţionari etc”. ”La durerea pe care o simt acum, nu contează ce se întâmplă cu mine, dar îmi doresc linişte pentru cei dragi, nu contează cât mă veţi hăitui pe mine. Mă numiţi pe toate posturile interlop. Şi din păcate, am o reputaţie proastă creată cu mulţi ani în urmă care merge peste tot cu mine. Nu contează cât bine faci, contează doar greşelile pe care le faci. Nu pare să conteze nici că sunt achitat, nici care a fost adevărul la vremea respectivă”, mai scris patronul de la Ferma Dacilor.

El afirmăm că mulţi au o părere despre tinereţea lui, deşi nici nu erau născuţi la vremea respectivă: ”Dacă acum spun că atunci am fost condamnat pentru că trebuia? Că mi-am apărat un prieten bun împotriva clanurilor ţigăneşti care aveau relaţii extraordinar de sus şi eu eram doar un simplu pion? Că eram un nimeni care trebuia să pice ca să fie alţii bine? Pentru voi rămâne doar ce s-a consemnat. Eram tânăr, sportiv, puternic. Am plătit. Pare oricum că nu destul pentru că ştampila asta de cercetat în stare reţinere nu dispare niciodată”.

Cornel Dinicu afirmăm că acesta este unul dintre motivele pentru care a vrut să îşi protejeze familia, iar numele său nu apare nicăieri în ceea ce priveşte proiectul Fermei. "Afacerea era pe numele lui Adrian Ristin, un prieten vechi şi bun al familiei. Un om foarte apropiat. Situaţia mea de familie este mai complicată, pentru că am 5 copii din 3 relaţii şi pentru a nu crea favoritisme şi tensiuni am decis ca firma să fie din punct de vedere juridic în administraţia unui apropiat. Astfel, cine a vrut din familie bani, a trebuit să muncească, urmând ca pe viitor fiecare să primească ceva în funcţie de implicarea avută", mai scris Dinicu.

Acesta afirmă că nici nu este nici nu a fost un om bogat. "Sunt un om de la ţară care a vrut să implementeze copiilor disciplina şi conştiinţa că banii se fac prin muncă. Toată familia mea munceşte la Fermă. Aţi spus că s-au spălat bani în pandemie, că Ferma a făcut profit. S-au spălat sau s-a făcut profit? Că e o contradicţie. Eu am investit în acest proiect în timp tot, plus bani împrumutaţi, fără a lua ceva înapoi. Toate câştigurile se reinvestesu. Eu nu mi-am făcut case, nu am schimbat maşină după maşină, eu doar am încercat să îmi îndeplinesc un vis. În pandemie am funcţionat cu restricţii ca toată lumea, iar mare parte din venituri au venit din livrări. Împreună cu copiii mei am făcut personal livrări la domiciliu şi mulţumim celor care au cumpărat că aşa ne-am susţinut. Am declarat veniturile şi profiturile", se mai arată în mesaj.

El susţine că şi-a dorit tot timpul ca oamenii să petreacă timp la Ferma Dacilor, dar afirmă nu l-a interesat cine erau cei care se cazau. "Încercam mereu să ne fidelizăm clienţii prin metodele normale practicate de orice restaurant /pensiune / magazin. Nu aveam autorizaţie de construire tocmai pentru că nu aveam relaţii bune cu politicul. Am reuşit intabularea clădirii prin instanţă după o perioadă semnificativă. A fost nevoie să dau în judecată ca să ajungem în legalitate. Am greşit pentru că am vrut să îmi îndeplinesc visul de a crea ceva unic în România în locul în care m-am născut şi m-am încăpăţânat să nu accept că nu se poate din partea celor care ştiu doar să pună piedică", mai afirmă Dinicu.

Explicaţii în legătură cu autorizarea ISU

Acesta apreciază că "Ferma Dacilor a adus mai multă vizibilitate României decât toate târgurile Ministerului Turismului la un loc". "S-a înţeles că am intrat în legalitate prin instanţă, şi nici asta nu a fost simplu, bineînţeles”, afirmă patronul de la Ferma Dacilor. El se referă şi la autorizarea ISU. ”Ferma s-a construit în timp. Întâi o fermă, apoi câteva locuri de cazare. Nu a fost de la început aşa cum era în prezent. Necesitatea autorizarilor a venit pe parcurs pentru că la început noi aveam 12 locuri de cazare, respectiv 6 camere, iar până în 16 locuri această autorizaţie nu este necesară. Când ne-am mărit am cerut autorizarea. De ce nu o aveam? Pentru că eram în proces", se mai arată în postare.

Potrivit lui Dinicu, totul era nou, făcut cu firme specializate, ferma având hidranţi interiori şi exteriori, extinctoare, scări de exterior, lemnul era ignifugat, centrală antiincendiu, detectoare de fum, 4 bazine a câte 40 de tone de apă fiecare, "mai exact 160 de tone de apă pregătită mereu pentru orice eventualitate". "În fapt, toate măsurile de siguranţă existau, mai puţin paratrăsnetul (...) Ce nu spune nimeni e că această nenorocire s-a întâmplat în casa mea, la petrecerea de Crăciun cu familia mea şi musafirii mei. Toţi cei care au decedat nu erau clienţi ai Fermei, erau familie şi musafiri care au fost găzduiţi în casa privată care nu avea nevoie de autorizaţii pentru că nu era destinată închirierii", a mai afirmat patronul de la Ferma Dacilor.

Acesta afirmă că deasupra camerelor de cazare de la parter destinate închirierii exista o parte a clădirii cu intrare separată din interior şi din exterior unde existau 4 camere şi un living unde locuiam el şi familia mea şi unde mai găzduia prietenii când veneau în vizită. "După petrecerea de Crăciun musafirii au rămas peste noapte în acest spatiu, care nu era destinat publicului. Nu ştiu ce urmează să se întâmple cu mine, dar tot trebuie să aflu cine mi-a ucis familia, apropiaţii! Pentru mine, care nu am lipsit în nicio etapă a construcţiei Fermei este extrem de suspect modul în care aceasta a ars şi rapiditatea cu care flăcările s-au extins. Centrala antiincendiu, deşi omologată, nu a funcţionat. Probabil trebuie să mulţumim celor de la Electrica pentru scăderea tensiunii pe magistrală şi penelor de curent frecvente în ciuda reclamaţiilor depuse constant către ei. În camere nu existau reşouri. Centrala pentru încălzire funcţiona şi nu se află în aceeaşi clădire cu cea care a ars", afirmă Dinicu.

"De ce cred că e o mână criminală? Pentru ca eu sunt victima perfectă. Trecutul meu mă face să nu fiu credibil indiferent ce aş spune acum, şi indiferent care e adevarul... Ce contează e doar ce spun autorităţile care au zis din prima zi ca exclud o astfel de ipoteză.. Cum excluzi ceva dacă nu cercetezi?…", îşi încheie Cornel Dinicu mesajul.

Cine este Cornel Dinicu

De numele omului de afaceri Cornel Dinicu se leagă mai multe scandaluri în care a fost implicată lumea interlopă din Capitală.

Presa locală a scris că în 1996 Dinicu a preluat conducerea celui mai mare grup de bodyguarzi din Regie, iar în martie 1997 a fost condamnat la 4 luni de închisoare pentru ameninţare şi lovire. În anul 2000, Cornel Dinicu a fost implicat în Afacerea "Portbagajul", un scandal uriaş care a provocat cutremur în Ministerul de Interne. Au fost destituiţi şeful Poliţiei Capitalei şi ofiţeri superiori de la Combaterea Crimei Organizate. Atunci, Dinicu împreună cu doi complici au furat 500.000 de dolari şi un kilogram de aur în bijuterii din Mercedesul lui Mihai Bucurenciu, liderul interlopilor din cartierele bucureştene Regie şi Giuleşti.

Cornel Dinicu şi cei doi tovarăşi ai săi erau căpeteniile bodyguarzilor din Regie. La rândul său, Bucurenciu a răspuns dur: un complice al lui Dinicu a fost sechestrat şi torturat. Când poliţia a intrat pe fir, "afacerea" a provocat un adevărat seism public. Poliţiştii au fost acuzaţi de complicitate, s-a descoperit o reţea de traficanţi de droguri şi s-au făcut zeci de arestări.

Despre omul de afaceri s-a mai scris şi că ar fi fost implicat într-o afacere cu diamante extrase din Sierra Leone, din care nu lipseau şi numele unor afacerişti ruşi conectaţi la serviciile de informaţii ale Moscovei. După acest ultim scandal, Cornel Dinicu s-a retras în Prahova, unde a deschis pensiunea Ferma Dacilor de la Tohani. S-a vrut iniţial o mică afacere de familie, dar care s-a extins în timp.

Complexul Ferma Dacilor a fost dezvoltat de antreprenorul Cornel Dinicu, care a intrat mai recent şi în alte businessuri, cum ar fi producţia de brânzeturi sau de produse din carne

Opt persoane au fost date dispărute în urma incendiului care a cuprins pensiunea de Crăciun, trupurile a şapte dintre ele fiind găsite carbonizate.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ferma dacilor incendiu cornel dinicu
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024